Actualitate

Îşi plătea dozele de droguri cu partide de amor

Tânăra din municipiul Lupeni este dependentă de droguri, fiind consu­ma­toare de mai bine de 10 ani.
În urmă cu circa doi ani l-a cunoscut pe un amic al tatălui ei, acuzat și el de trafic, și a aflat că vinde droguri, astfel că a început să-și achiziționeze ”marfa” de la el, dar doar în câteva rân­duri le-a achitat cu bani, iar restul cu partide de sex. Bărbatul i-a oferit femeii cannabis cel puțin o dată pe săp­tămână, adică de aproximativ 50 de ori, precizând că a plătit de ma­ximum 5 ori dozele de cannabis, respectiv ”40 de lei pe doză, 80 de lei pe două doze”. Anchetatorii au desco­perit că traficantul era foarte discret și nu comunica cu clienții săi prin inter­mediul dispozitivelor mobile, dar a făcut greșeala să vândă cocaină unui colaborator al polițiștilor de la Brigada de Combatere a Criminalității. Pus sub urmărire, polițiștii au descoperit că tra­ficantul avea mai mulți clienți fideli cărora le-a vândut de zeci de ori cannabis, dar și cocaină. Bărbatul a încercat să denatureze realitatea în timpul anchetei făcând declarații min­cinoase, dar a revenit ulterior și și-a re­cunoscut faptele. Tribunalul Hunedoara l-a condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de trafic de dr­oguri de risc și de mare risc în formă continuată, însă decizia Tri­bunalului Hunedoara nu este defini­tivă. (M. Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura