Fara bascalie

Iresponsabilitate (mult) prea scump plătită

Substanţa de impermeabilizare răspândită pe DN 7, între Deva şi Orăştie, în urmă cu mai bine de 10 zile, a ajuns subiect de presă – cred eu, pe bună dreptate. Ceea ce a început derutant pentru mulţi şoferi – inclusiv pentru mine, care pe data de 25 iunie am intrat brusc în derapaj imediat după Spini, reuşind cu greu să redresez maşina – a continuat tragic, cu morţi, răniţi, autovehicule distruse, case deteriorate. Respectarea vitezei legale nu garantează succesul traversării porţiunii respective. Rulam cu mai puţin de 50 de km/h în afara localităţii, am frânat puţin şi m-am trezit că-mi continui deplasarea patinat, cu abs-ul în funcţiune, doar norocul făcând să nu intru în coliziune cu maşina din faţă. Prin urmare, cred că viteza trebuie redusă înainte de porţiunea „infestată” până pe la maximum 20 de km/h, cu păstrarea distanţei dintre autovehicule.
La început, am crezut că e vreo defecţiune la senzorii care comandă sistemul de frânare şi chiar mă pregăteam să merg cu maşina la reprezentanţă pentru a rula un test de fiabilitate. Citind în ziare ce se întâmplă de fapt, mi-am dat seama de neprofesionalismul grav al celor care au făcut aşa ceva – nu am auzit o asemenea ştire în ultimii 20 de ani.
Nu ştiu dacă a fost semnalizată porţiunea periculoasă, chiar dacă Poliţia rutieră a amendat firma care face lucrări. Amenda nu rezolvă mare lucru pentru femeia care a murit şi nici măcar pentru cei răniţi din iresponsabilitatea altora. Este alarmant pentru că accidentele au continuat şi după prima semnalare în presă – ceea ce demonstrează că eficienţa a ceea ce s-a făcut lasă mult de dorit. Foarte aprigi în a amenda şoferii pentru vini reale sau închipuite, în a trimite procese verbale pentru roviniete, cei de la drumuri rămân impasibili atunci când neglijenţa lor produce drame. Mă rog, poate că e un caz izolat – dar atât de multe accidente, pe o porţiune scurtă de drum, având aceleaşi cauze, ar trebui să antreneze răspunderea celor vinovaţi în faţa legii, cu atât mai mult, cu cât fenomenul s-a perpetuat timp de zile în şir.
Este o mostră a modului în care unii ne simţim responsabili pentru alţii.

One thought on “Iresponsabilitate (mult) prea scump plătită

  • Adica, oamenii mor sau se nenorocesc pe drumul asta blestemat si drumarii nici macar n-au fost obligati sa inlatura substanta respectiva de pe drum ?!? Doamne, ce-i cu tara asta ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura