Politica si administratie

Iohannis, candidatul PNL la prezidenţiale

Klaus IohannisIeri, Delegaţia permanentă a PNL l-a desemnat pe Klaus Iohannis drept candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Iohannis a obţinut un număr de voturi aproape dublu faţă de Antonescu, din partea membrilor Delegaţiei Permanente.
Vor aproba noul statut
Astfel, pentru Klaus Iohannis au optat 110 membri ai Delegaţiei Permanente, în timp ce pentru Crin Antonescu au votat doar 56. Iohannis a afirmat după vot că în jurul datei de 5 august va fi desemnat candidatul Dreptei pentru prezidenţiale. Pentru asta, va fi efectuată o cercetare sociologică, astfel încât să fie desemnat candidatul Dreptei dintre el şi Cătălin Predoiu, şi că nu se aşteaptă să apară un al treilea candidat. Iohannis a mai spus că la Congresul PNL de sâmbătă se va aproba şi noul Statut negociat cu PDL şi protocolul politic între cele două partide.
„Noi acum ne concentrăm pe candidatul la preşedinţie, cealaltă chestiune va fi tranşată în protocol, însă nu vom avea campanie internă despre cine va fi candidatul pentru premier“, a adăugat Iohannis. El a mai spus că, pentru desemnarea candidatului partidului rezultat din fuziunea dintre PNL şi PDL, va fi comandat un alt sondaj şi PNL nu va invoca sondajul pe baza căruia a fost desemnat el candidatul liberalilor. Întrebat în ce relaţii este acum cu Crin Antonescu, având în vedere că înainte de votul din Delegaţia Permanentă spunea că este prieten cu Antonescu, Klaus Iohannis a spus: „Tot aşa, nu s-a schimbat nimic“.
Iohannis, candidatul Dreptei?
Tiberiu Balint, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL, care a participat la votul de ieri din Delegaţia Permanentă a PNL, a afirmat că este convins că Iohannis îl va învinge pe Ponta la prezidenţiale. „Sunt convins că Johannis va fi candidatul Dreptei pentru Cotroceni. El este omul de care are astăzi nevoie România, după 10 ani cu Traian Băsescu preşedinte, timp în care acesta a dezbinat ţara. Klaus Iohannis este cel care poate duce România înainte, ţinând cont că guvernarea PSD înfundă ţara în criză şi mai tare. Şi mai cred că Johannis îl va putea învinge pe Ponta”, a declarat Tiberiu Balint. (S. Popa)

One thought on “Iohannis, candidatul PNL la prezidenţiale

  • Nu e mitic, nu e oltean, nu e moldovean dar nici ardelean, e un simplu etnic german, jmecher si cu un dram de noroc.
    Etnicul german cu nume grecesc a adunat primarii si presedintii de CJ care au plans la iesirea de la guvernare. El va fi candidatul PNL la prezidentiale, dar nu si al meu. Din ce in ce mai mult incep sa-l apreciez pe Crin Antonescu. Base, Ponta, Blaga, Geoana si Udrea au facut tot posibilul sa-l inlature de fiecare data de pe buletinul de vot din “finala”. Indiferent cat ma-njurati, daca credeti sau nu, dl Antonescu NU ARE AFACERI. E adevarat ca asta creeaza panica si animozitati. Mai devreme sau mai tarziu toti ceilalti am constatat ca se intalnesc in afaceri. Dupa 25 de ani de campanii, si votari diverse, dupa 25 de ani de politica PNL, ma retrag si promit sa nu mai merg in Romania NICIODATA la vot. Cred ca acest mod de selectie – votul, este incorect, perimat si profund toxic. Ma refer la votul tuturor leprelor de la toate nivelurile politice. Uram sau iubim, blamam sau sustinem cum ne dicteaza tabloidele si sondajele fara sa cunoastem. Bucurativa domnule Molot si voi primari care credeti ca stapaniti lumea. Succesuri tuturor jmecherilor ce candideaza pe orice fel de post si condoleante cretinilor si viermilor care-i voteaza !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura