Sport

Ioan Andone va reveni în Liga 1 dacă echipa hunedoreană Corvinul obţine promovarea sezonul viitor

Ioan Andone (foto) se alătură con­du­cerii clubului Corvinul Hunedoa­ra, la care a evoluat înainte de a se transfera la Dinamo.
Corvinul se va asocia cu o entitate privată, pentru a putea evolua în prima ligă. În sezonul trecut, Corvinul a evoluat surprinzător în play-out, scriu cei de la as.ro.

Demisia lui Mutu
În sezonul 2023 – 2024, Corvinul a fost câştigătoarea-surpriză a Cupei României. Corvinul a învins-o în finală, la loviturile de departajare, pe Oţelul. În acel sezon, în sferturi, Corvinul a umilit-o pe CFR Cluj, în­vingând-o cu 4-0. Acel meci a produs demisia lui Adi Mutu de pe banca CFR-ului.
Ioan Andone, care face parte din Consiliul de Administraţie al Cor­vinului, a anunţat acum că va fi implicat şi în noua societate care va administra echipa hunedoreană.
„Fac parte din Consiliul de Ad­mi­nistraţie al Corvinului şi voi face par­te şi din noua societate, care va fi de drept privat şi va avea drept de pro­movare. Asta înseamnă că, din punct de vedere sportiv, Corvinul va putea promova în Liga 1.
Pentru Corvinul sunt deja depuse toate actele, inclusiv contractele jucătorilor. Totul este conform legii, iar dacă echipa va termina sezonul pe o poziţie de promovare, va avea dreptul să urce în Liga 1”, a declarat Ioan Andone.
Ca jucător, Andone a cucerit două titluri de campion al României cu Dinamo şi 3 Cupe ale României. Ca antrenor, Andone a obţinut, printre alte trofee, două eventuri, unul cu Dinamo şi unul cu CFR Cluj. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura