ComunitatePolitica si administratie

Invitaţie la Zilele Comunei Teliucu Inferior

Magdalena Șerban

Week-end-ul vine cu Zilele Comunei Teliucu Inferior, eveniment de referință pentru comunitatea locală, dar și pentru hunedorenii care vor să petreacă frumos, în compania celor dragi, a prietenilor și a tuturor celor care vor striga prezent. Manifestarea este organizată de adminis­trația publică de aici și împletește compe­tițiile sportive cu premiile și programul artistic.

Fotbal, folclor şi joc pădurenesc
Timp de două zile, distracţia, deliciile culinare şi muzica bună se vor muta în centrul Teliucului. „Sâmbătă, 27 august, dăm startul la ora 10:00, când va debuta Cupa Minerul la fotbal. De la ora 19:00, publicului i se va oferi muzică uşoară, for­mația CROM susținând un recital care sperăm să fie pe placul iubitorilor acestui gen, iar DJ Robert va asigura programul de discotecă în aer liber şi o atmosferă de petrecere. Duminică, de la ora 10:00, vor fi competiţiile din cadrul semifinalelor şi apoi a finalelor la fotbal, iar de la 14:00 vor fi premiaţi câştigătorii. Iar pentru că pentru noi, întreaga comunitate, reprezintă un exemplu de viață, cuplurile longevive care au împlinit sau vor împlini cinci decenii de căsnicie vor fi recompensate pe măsura timpului preţios petrecut împreună, mai exact cu flori, diplome, atenții în bani și o masă festivă. Primăria și Consiliul Local Teliucu Inferior le-au pregătit aceste mici surprize binemeritate. Apoi, de la ora 15:30 începe spectacolul folcloric, pe scenă urcând artiştii Vali Tănase, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Bogdan Toma, Denisa Mureșan, Alin Ienciu, Remus Talfeș, Alisia Toma și Adi Popovici, cu participarea for­mației de dansuri populare condusă de Vasile Enea. Invitații speciali ai ediției din 2022 sunt cunoscuții soliști Robert Târnăveanu și Nicu Novac. Prezentarea va fi asigurată de Crinela Buciuman. Invit con­sătenii, în primul rând, fii ai comunei, prieteni, rude, coaboratori, dar îi aştept cu mare drag pe toţi cei care îşi doresc să se simtă bine în sânul comunităţii noastre. M-aş bucura să fim cât mai mulţi, cu mic, cu mare. Este o ocazie pentru o bună socia­lizare, însă şi pentru a juca aşa cum o făceau înaintaşii noştri, pe muzica populară moş­tenită şi dusă mai departe de oamenii cu talent. După anii de pandemie, restricțiile pe care am fost nevoiți să le respectăm și statul departe unii de alții, e momentul să ne amintim cum e să ne unim sub semnul bunei dispoziții. Vă aștept cu drag”, a transmis Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior. Acesta este unul dintre edilii hunedoreni care pe lângă partea investițio­nală pe care o dezvoltă pe diferite ramuri, ține foarte mult ca ceea ce e definitoriu pentru cei de aici să nu fie lăsat în negura vremurilor.