FlashSport

Invazie de devence la loturile naţionale

Ciprian Marinuţ

Cele mai promiţătoare 12 gimnaste junioare de la CNS CSS „Cetate“ Deva au fost convocate la Centrul Olimpic de Pregătire de la Izvorani, pentru o evaluare organizată de Federaţia Română de Gimnastică. Acţiunea are ca scop identificarea talentelor şi promovarea lor la nivele superioare de performanţă. Antrenorii clubului devean speră că mai mult de jumătate dintre sportivele de la „Cetate“ vor face paşi importanţi pe drumul performanţei.

Patru candidate la senioare

Patru dintre sportivele clubului devean convocate la evaluarea programată în perioada 9-16 septembrie sunt deja componente ale Lotului de junioare care îşi desfăşoară activitatea la Deva. Ştefania Stănilă, Miriam Aribăşoiu, Andreea Munteanu şi Ana Maria Ocolişan speră că vor face pasul spre echipa de senioare, pentru a concura la cele mai tari competiţii. Stănilă şi Ocolişan, născute în 1997 şi medaliate la Europene, împlinesc în 2013 vârsta senioratului, iar mutarea la lotul de senioare ar fi obligatorie. „Stănilă e cea mai bună dintre junioare şi ar merita să promoveze la senioare. Ocolişan e puternică şi munceşte mult, însă îi lipseşte iniţiativa de a trece la elemente cu grad de dificultate mai ridicat“, a spus Gheorghe Orban, antrenorul Lotului de junioare. Aribăşoiu şi Munteanu sunt născute în 1998 şi ar mai putea sta un an în lotul mic, însă trecerea la senioare ar echivala cu posibilităţi de progres mai rapide, deşi există şi riscul ca ele să nu facă faţă. „Munteanu este talentată, însă e firavă ca o păpuşă de porţelan. Antrenorii au fost foarte atenţi cu ea, dar chiar şi aşa sportiva a suferit două fracturi de stres (mici fisuri ale osului cauzate de suprasolicitari n.r.), la mână şi picior. Aribăşoiu e foarte bună la partea artistică şi la execuţie, dar mai are de muncă la gradul de dificultate. Sper ca toate să fie selecţionate în lotul de senioare şi să ajungă pe podium la competiţii importante“, a spus  Gheorghe Orban. În prezent, din lotul de senioare al României fac parte trei sportive de la „Cetate“ Deva, respectiv Raluca Haidu, Amelia Racea şi Diana Trenca.

Opt noi steluţe

Celelate opt gimnaste de la „Cetate“ convocate la Izvorani sunt născute în anii 1998, 1999 şi 2000, iar ţinta lor este selecţionarea în lotul de junioare. Patricia Bec, Emanuela Pârva (născute 1998) şi Asiana Peng (născută în 2000) sunt antrenate de Gina Gogean şi Cristian Micu, fiind multiple medaliate la campionatele naţionale de junioare din luna iunie. Cei doi tehnicieni au spus că elevele lor ar merita să fie selecţionate în loturile naţionale. „Pârva a fost pe locul cinci la individual compus, la Naţionale, şi a luat bronz la paralele, fiind o gimnastă cu reale calităţi. Peng a avut cele mai curate execuţii dintre toate participantele la Naţionale, iar dacă îşi va creşte gradul de dificultate al exerciţiilor va fi cu adevărat în top“, a spus antrenorul Cristian Micu.
Ioana Nicoară (născută 1998), Laura Jurca, Andreea Iridon, Mădălina Blendea (toate născute 1999) şi Adela Florea (născută în 2000) sunt antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu, fiind cotate drept cele mai talentate gimnaste din noul val. Cele patru sunt multiple medaliate la competiţiile interne şi internaţionale, iar antrenorii au doar cuvinte de laudă despre ele. „Din păcate, Laura Jurcă ratează evaluarea, deoarece se află în Elveţia, la părinţi, unde este supusă unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a unui semn din naştere de pe nas. Andreea Iridon este cea mai serioasă gimnastă din echipă şi abordează toate antrenamentele cu concentrare maximă, de la start la final. Mădălina Blendea se remarcă prin seriozitate şi maturitate, fiind o sportivă care ştie exact următorul pas pe care îl are de efectuat în cariera sa. Nicoară a început mai târziu gimnastica decât colegele sale, practicând acest sport doar de la vârsta de nouă ani, dar a progresat enorm în ultimii ani, ajungând pe locul patru la Naţionale, în proba de individual compus. Adela Florea este talentată, dar are un potenţial de muncă scăzut, fiind un pic cam copilăroasă. Ne-am bucura dacă fetele ar fi selecţionate, pentru că şi-ar putea împlini visul de a deveni campioane“, a spus antrenoarea Adela Popa.
Toate cheltuielile stagiului de la Izvorani vor fi suportate de FRG, iar în baza rezultatelor de la evaluare se vor alcătui noile loturi ale României.

One thought on “Invazie de devence la loturile naţionale

  • Articol excelent. Tineti-o tot asa factual, la obiect. Fara senzationalisme idioate. Valoarea va iesi in cele din urma la iveala.
    Bravo devencele.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura