Întrebare pentru Consiliul Local şi Primăria Deva. Când vă îndreptaţi atenţia şi spre Colegiul „Decebal”?

29 iulie 2014 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04 DecebalNatalia Bumbac

În urma comasării claselor de la fostul Liceu „Traian” din Deva, cu cele de la Colegiul Naţional „Decebal”, numărul elevilor la „Decebal” a crescut cu 300 de persoane. Prin urmare, aici este nevoie de mai multe spaţii pentru susţinerea şi desfăşurarea activităţilor didactice. În acest sens, conducerea de la Colegiul „Decebal” a făcut o solicitare către Primăria Deva pentru alocarea de fonduri necesare amenajării spaţiilor de clasă, cerere la care deocamdată nu au primit un răspuns pozitiv.  

Noroc cu sponsorii, foşti absolvenţi ai colegiului
Profesorul Florin Ilieş, directorul Colegiului Naţional „Decebal”, ne-a precizat, referitor la această situaţie, că s-a reuşit reamenajarea câtorva săli de clasă cu bani obţinuţi din sponsorizări, unii bani fiind donaţi chiar de către foşti absolvenţi ai Colegiului. Însă, pentru alte cinci săli mai este nevoie de suport financiar, deoarece acele încăperi necesită reparaţii, iar mobilierul trebuie schimbat.

Maşina pentru alimente are o jumătate de secol  
O altă problemă stringentă, cu care cei de la „Decebal” se confruntă, este autoutilitara cu care transportă alimentele pentru elevii care servesc masa în timpul şcolii. Maşina este veche de aproape jumătate de secol şi a depăşit termenul de casare în anul 2000. Nici avizele sanitar-veterinare pentru transport alimente nu le are actualizate, deoarece nu îndeplineşte condiţiile necesare. La Colegiul „Decebal” servesc prânzul un număr de 140 de elevi, iar mâncarea gătită este transportată de la un sediu la alt sediu al instituţiei de învăţământ. Solicitarea pentru achiziţionarea unui alt autovehicul a fost făcută în ianuarie acest an, dar conducerea Primăriei Deva nu a găsit încă banii necesari pentru a îndeplini această cerere.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 30.07.2014

Cristian Resmeriţă, deputat PSD de Valea Jiului Pentru că, din interese personale, îi instigă pe mineri să iasă în stradă...

Bulina albă, 30.07.2014

Andrei Răzvan Deliu, atlet legitimat la SCM Deva Pentru că a reuşit o săritură de cinci metri cu prăjina, cu...

O parte din Moaştele Sfântului Ambrozie, aduse la Orăştie

Magdalena Şerban De curând, deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero s-a deplasat în Italia, de unde a adus şi donat Catedralei...

Închide