Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Dintre betoane, direct în Rai… la Densuş

Valentina Mureşan

Am crescut la ţară, într-un sătuc de oameni modeşti, lângă bunicii materni – doi oameni simpli şi frumoşi la suflet – care m-au învăţat primele cuvinte de politeţe, primele deprinderi la munca pământului şi primii paşi spre biserică.
Am avut o copilărie extrem de frumoasă, chiar dacă am învăţat alfabetul cu lanţul de care erau legate două capre, înfăşurat în jurul taliei. Prima mea păpuşă a fost făcută de bunica mea din nişte cârpe, iar cei mai buni prieteni mi-au fost un motan şi un graur. De fapt era o femelă graur, care a făcut patru pui în primul nostru an de prietenie, pe care i-am adoptat şi le-am făcut cuiburi pe interiorul acoperişului care adăpostea scările de la intrarea în casă. Acolo au rămas ani buni, spre disperarea bunică-mii, care nu reuşea niciodată să cureţe mizeria pe care o făceau. Mă furişam de la masă, să mânânc cu graurul şi motanul: o îmbucătură eu, o îmbucătură Stan (aşa îl chema pe motan), iar graurul ne fura partea lui, în timp ce duceam mâncarea la gură. Povestea aceasta este un SF pentru copiii de azi, însă eu, ca mulţi alţii din generaţia mea, am trăit-o şi o păstrez cu drag printre amintirile mele de suflet. Apoi am venit la oraş, la şcoală şi nimic n-a mai fost cum ştiam eu că trebuia să fie viaţa mea. Dar trăiam zi de zi cu nerăbdarea de a mă întoarce la ţară în vacanţe şi cu promisiunea făcută mie însămi că, într-o bună zi voi recrea pentru mine şi copilul meu, măcar o parte din frumuseţea vieţii de la ţară.
Aşa am început să-mi caut casă, după ani mulţi petrecuţi între betoanele unui oraş prăfuit care-mi oferea doar tentaţii şi miraje minimale, dar nu-mi putea reda nimic din puritatea a ceea ce căutam eu. Am găsit case interesante în zona Bradului, am luat la pas ţinutul pădurenilor, dar nu mă regăseam niciunde. Până am ajuns la Densuş! Nu ştiam mare lucru despre locul acesta şi nici nu m-a fermecat prin ceva anume, la prima vedere. Am simţit, însă, că mă întorc acasă! După 12 ani de când m-am mutat aici, am înţeles şi logica lucrurilor, mi-am explicat motivul pentru care locul acesta m-a ales pe mine. Cei iniţiaţi înţeleg ce vreau să spun. V-am povestit aceste lucruri, pentru că mi-aş dori să reflectaţi foarte bine atunci când decideţi să vă mutaţi de la sat, la oraş. Ştiu că este important confortul, că nu trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, că e mai simplu să mergi la lucru şi să-ţi iei un salariu, decât să fii robul pământului, că vă doriţi şcoli mai bune şi trai mai frumos pentru copiii voştri. Însă toate acestea sunt un miraj perfid! Omul care şi-a părăsit casa, curtea, grădina şi ogorul este cel mai sărac dintre săracii pământului. Va urca în fiecare zi, în blocul de beton, grădina lui va avea câţiva metri pătraţi, în funcţie de cât este de mare balconul, va dormi în câmpul energetic al vecinului său, dimineaţa va coborî din betoanele blocului său, în betonul străzii, apoi va merge slugoi la serviciul dintre alte betoane, unde are doar obligaţii şi termene, fără drepturi sau satisfacţii sufleteşti, iar la finalul lunii primeşte o remuneraţie cu ajutorul căreia îşi va cumpăra doza zilnică de otrăvuri din alimentele crescute în alte betoane. Pământul prin care muncea desculţ a dispărut ca prin minune… Omul de la oraş este abonatul permanent al farmaciilor, este sclavul semipreparatelor şi al banilor irosiţi pe nimicuri. Cât timp am locuit la oraş, aveam o pungă plină cu medicamente, apoi am pus medicamentele în sertar, că nu mai încăpeau în pungă, iar mai apoi m-am trezit că am două sertare pline de medicamente. De când stau la Densuş, nici eu, nici familia mea nu ne-am mai îmbolnăvit, deşi bem apă rece, ceea ce la oraş nu s-a întâmplat nici vara, mâncăm merele din copaci fără să le spălam, sau strugurii, sau roşiile direct de pe vrej. Am o cutie de telefon în care ţin câteva medicamente uzuale, pe care o deschid mai mult să dau vreunui vecin când are nevoie. Somnul meu s-a îmbunătăţit considerabil, iar dacă apuc să dorm două-trei ore, mă trezesc atât de odihnită, de parcă am dormit două nopţi. Mâncarea are alt gust şi folosesc strict ce cultiv în grădină. Roşii sau castraveţi nu mânânc din supermarket, nici măcar pe timpul iernii. Mi-am amintit că bunicii mei nu mureau dacă nu le aveau, aşa că mi-am pus murături asortate la butoi, doar cu sare, fără zahăr sau oţet şi mi-am învăţat copilul gustul autenticităţii.
La ţară se poate trăi la fel de confortabil ca la oraş, pentru că lumea a evoluat, lucrurile s-au schimbat mult în bine şi văd în jurul meu zeci, poate sute de exemple de persoane între 30 şi 40 de ani, care se întorc la sat, acolo de unde alţii au ales să plece, iar lucrul cel mai interesant este că toţi aceşti oameni, fără nici o excepţie din cei pe care-i cunosc, sunt oameni cu şcoală, cu studii superioare şi poate chiar mai mult. Întoarcerea la mediul rural nu este o retrogradare socială, sau un eşec personal, ci o alegere lipsită de fanfaroneală şi snobism! Cu cât vor veni mai mulţi oameni spre sate, fie că sunt de prin părţile locului, fie că vor cumpăra casele celor care au ales facilul-iluzoriu, cu atât se vor dezvolta aceste zone, se vor regenera şi vom avea o şansă la supravieţuire! Viaţa noastră este o alegere importantă şi unică! Eu am ales Densuşul şi vreau ca, într-o bună zi să fie dat exemplu, precum Ciugudul, pentru că are potenţial, are un trecut plin de istorie, literatură şi spiritualitate. Tu, cititorule… ce alegi?
Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

One thought on “ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Dintre betoane, direct în Rai… la Densuş

  • Frumos ai putut scrie,sint f bucuros ca mai sint asemenea oameni in Romania, poate mai avem o sansa.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura