ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. De ce te-am întâlnit pe tine?

29 martie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Educatie si cultura

Valentina Mureşan

Răspunsul la această întrebare este piesa de puzzle care devine puntea dintre noi şi destinul nostru, este singura validare corectă în faţa Lui Dumnezeu. Dragii mei, dragi, astăzi vorbim despre sentimentul care uneşte sau sfărâmă lumi, despre IUBIRE!
Nu suntem vrednici să pricepem iubirea pe de-a-ntregul, nici să o evaluăm matematic, nici să ne-o explicăm, pentru că iubirea adevărată nu are motive sau justificări, ci stă mereu pe un motiv legat de cer. Este, dacă vreţi, paşaportul care ne poartă spre culmi. Cel ce n-a fost capabil să moară pentru o iubire unică, nu a trăit cu adevărat niciodată! Pentru că noi oamenii ne hrănim cu fiorul iubirii, respirăm prin oamenii pe care-i iubim şi uneori murim odată cu cel pe care l-am iubit. Dar cum îi transformăm pe cei ce-i iubim, sau cum ne transformă ei, este răspunsul tuturor întrebărilor! Fiecare om pe care-l întâlnim este un premiu sau o pedeapsă… ne iese în cale, consumăm legătura de spirit, apoi trebuie să găsim concluziile. Vom lua trei exemple:
Primul dintre ele este al unui personaj la vârsta maturităţii, aflat la a doua căsătorie, după care o întâlneşte pe ea, cea care-i va fascina mintea, spiritul, care îl va înălţa până acolo unde nici nu a îndrăznit să viseze. Dar ea nu este tocmai a lui, cum nici el nu este tocmai al ei… Fiecare cu drumul ales anterior, dar cu sufletele spintecate între lumi. Puţini sunt cei dispuşi să rupă universul celor dragi. Uneori nu ştiu să o facă, alteori se tem de consecinţe, sau nesiguranţa şi incertitudinea pot fi suficiente motive de laşitate în faţa propriului suflet. Uneori riscă la timp, sau după ce au rănit tot ce se putea răni, alteori se lamentează, trăind până la capătul vieţii cu gândul la cum ar fi fost dacă… Apoi vine întrebarea: de ce? Iar răspunsul este lăsat în neant, rămânând repetenţi.
Un alt exemplu este al unui cuplu cu ghiocei în tâmple, mergând de mână în fiecare seară, la plimbare, ca într-un ritual, ca într-o mantră. S-au cunoscut de copii şi de atunci ştiau că vor îmbătrâni împreună. Aşa a şi fost, aşa li s-a dat. Să creadă până la capăt într-o iubire unică şi puternică. Semănau incredibil şi nu aveai cum să nu te întrebi, privindu-i, cum de rânduieşte Dumnezeu asemenea dar, doar pentru unii. Iar răspunsul este tot în spiritul fiecăruia.
Al treilea exemplu este al unei femei care şi-a întâlnit marea iubire la timp, o iubire alături de care a plecat la război, mână în mână. Mâini care au adunat împreună răniţi din tranşee şi le-au redat viaţa prin săli de operaţii improvizate între două tancuri. Când s-a aşternut pacea, i-a despărţit condiţia socială. Ea săracă, el din familie nobilă… Ea a fost obligată să se căsătorească cu un bărbat mult mai bătrân, pe care nici nu-l cunoştea, iar el a făcut o căsătorie de compromis cu cineva din lumea lui. Le-a fost fatal ambilor: el a trecut de la depresie la demenţă, trăind mai mult prin spitale de specialitate. Iar ea şi-a îngrijit treizeci de ani soţul bolnav, ca o infirmieră, până ce acesta a plecat de pe pământ. După moartea soţului, îşi caută omul iubit, îl găseşte inconştient şi la apus. S-au privit ore întregi, fără vorbe, fără gesturi, cu lacrimi înnodate pe suflet. Şi da! Este şi aceasta o formă de iubire unică, de care spiritul are nevoie să se desăvârşească.
Iubirile nu se caută, ci se întâlnesc pe cale! Mai devreme sau mai târziu, ele vin să ne spună o poveste despre noi înşine. Dacă le trăim sau nu, dacă avem curaj să le dăm valoare, dacă alegem să murim ţinându-ne de mână, sau privindu-ne în ochi, este un act desprins din conştiinţa noastră. Nimeni nu ne poate spune ce este mai bine şi nimeni nu poate trăi înălţarea sau dezastrul, în locul nostru! Omul face cele mai mari greşeli exact în iubire şi sunt mari, pentru că de cele mai multe ori lasă răni pe care nici timpul nu le vindecă, crezând eronat că cel iubit îndură infinit. Dar între oameni nu e aşa… Omul a uitat să ierte! Omul are limite! Şi atunci se frâng iubiri… atunci înlemnesc sufletele! Dar niciodată, un om care a iubit un alt om nu-l poate da uitării. Pentru că esenţa lucrurilor stă în întrebarea din titlul acestui articol. Iar răspunsul corect vine abia după ce vom fi trăi fiecare iubire, de la un capăt la celălalt! Din neant, până la absolut!
Nu-l lăsaţi pe omul iubit să plece mai departe decât poate ajunge mâna voastră să-l întoarcă! Sunt prea multe iubiri răpuse infantil pe drum, ce poartă pe umerii lor greutatea unei lumi întregi. Amintiţi-vă permanent de învăţăturile Sfântului Apostol Pavel către corinteni şi veţi desluşi permanent glasul iubirii, dincolo de lumea aceasta supusă greşelilor!

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bani mai mulţi pentru spitalul devean

Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a decis redirecţionarea sumelor alocate în anul 2020 proiectelor finanţate în baza Legii nr. 350/2005 privind...

Bulina neagră, 30.03.2020

Sebastian Rostaş, tânăr de 21 de ani, din Hunedoara Pentru că a fost arestat preventiv pentru tâlhărie, faptă comisă cu...

Bulina albă, 30.03.2020

Traian Achim, primarul comunei Buceş Pentru că a crezut de cuviinţă că este momentul să sprijine concret cadrele medicale din...

Închide