Educatie si cultura

ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Ceea ce este jos este şi sus!

Valentina Mureşan

Dragilor dragi, astăzi am hotărât să scriu un articol selectiv, unul care să nu fie pentru toată lumea, ci doar pentru unii. De ce? Pentru că unii nu doar că nu înţeleg, dar nici măcar nu vor să înţeleagă. Şi atunci am căzut de acord cu mine să vă vorbesc despre anumite înţelesuri ne-nţelese, pe care puţini aleg să le-nţeleagă.
Dacă sunteţi detaşaţi şi priviţi cu atenţie la vremurile pe care le trăim, veţi constata că toată lumea este nemulţumită şi culmea, e nemulţumită de chestiuni minore, iar concluzia unanimă este că „Ne bate Dumnezeu că suntem răi!“ Care Dumnezeu? Acela pe care nu-L salutăm dimineaţa când ne trezeşte? Acela pe care nu-L invităm la masă când ne-o comandăm de la fast-food? Acela despre care şi cu care nu vorbim aproape niciodată? Sau poate acela despre care credem că nu ne aude şi nu ne vede? Cu siguranţă, dacă l-am purta pe Dumnezeu în gând, în fiecare secundă din viaţa noastră şi El ne-ar gândi pe noi! Cam de aici a plecat ideea acestui articol, aducându-mi aminte de Legea Corespondenţei, una dintre cele şapte Legi ale Universului. De-a lungul secolelor omenirea şi-a întărit credinţa că misterele Universului pot fi cunoscute doar de câţiva inţiaţi care ori s-au născut iluminaţi, ori au dobândit iluminarea petrecând o viaţă de om în temple, studiind manuscrise vechi, practicând ritualuri, abstineţe, meditând şi primind învăţătură de la mai marii maeştri ai vremilor. Ceea ce caracterizează epoca în care am intrat şi Noua Energie este că din ce în ce mai mult ni se permite şi nouă, „muritorilor de rând“, să înţelegem regulile vieţii şi ale Universului, şi să le folosim în viaţa noastră cotidiană pentru a trăi frumos, împutericiţi, conectaţi cu Sinele nostru Înalt şi Forţa care ţine stelele pe cer. Un astfel de vehicul care ne poate deschide calea înţelegerii e reprezentat de Kybalion, despre care s-a spus că este ghidul pentru descifrarea Universului şi a Minţii lui Dumnezeu. Dacă până acum o sută de ani, ne bazam doar pe legi palpabile, definite de materie şi de cele cinci simţuri, de când a fost descoperită fizica cuantică şi epigenetica, Universul s-a transformat într-un câmp de potenţialitate, condus după câteva legi foarte clare, care ne pot influenţa viaţa, pe de-a-ntregul. Aceste Legi se aplică în toate domeniile vieţii. Ele nu judecă, nu iau partea nimănui, nu îţi spun ce să faci, nu fac alegeri în numele tău, doar răspund la alegerile tale (intenţii, credinţe, gânduri şi acţiuni). Sunt un vehicul care te poate ajuta să ajungi unde îţi doreşti şi sunt folosite ca să mişti energia astfel încât să creezi realitatea dorită.Toate suferinţele la care noi, oamenii moderni, nu găsim explicaţie, sunt rezultatul încălcării nepăsătoare a Legilor Universale.
„Principiile Adevărului sunt Şapte iar cel care le cunoaşte şi le înţelege, posedă Cheia Magică la a cărei atingere toate Porţile Templului se deschid larg“ – Kybalion – pe care vi-l recomand ca temă de studiu, atunci când vreţi să vă depăşiţi condiţia spirituală, mentală şi umană. Universul e magic, noi suntem magici, suntem mici minuni desprinse din toată frumuseţea Universului, doar că nu ştim, sau nu mai ştim… ne-am pierdut în materie şi în material. Astăzi n-am să vă vorbesc despre toate aceste legi, ci despre una singură, a doua, ca să puteţi înţelege ce trăim şi ca să vă stârnesc curiozitatea spre mai mult: Legea Corespondenţei – „Ceea ce este Sus este şi Jos şi ceea ce este Jos este ca şi ceea ce este Sus“. Există un raport constant între legile şi fenomenele din diferite planuri ale vieţii. Această Lege explică lumea fizică: energia, lumina, vibraţia, mişcarea. Toate au corespondent în lumea eterică. Chiar şi la nivelul trupului nostru avem multe exemplificări ale acestei legi: punctele de presopunctură din mâini, de pe tălpi, faţă sau lobul urechilor corespund anumitor organe interne şi se folosesc cu succes în tratamentele holistice. Astfel, dacă ceea ce este aici pe pământ este şi în cer/ în Împărăţia Lui Dumnezeu, cam la ce binecuvântare ne putem noi aştepta? Principiul rezonanţei explică foarte clar fenomenul pe care îl trăim, arătându-ne sub formă de bumerang cine suntem, ce fel de spirite suntem, cum suntem. Este inutil să credem că Dumnezeu n-are altă treabă decât să bată la noi ca la sacii de fasole, pentru că îndurarea Lui este nemărginită. Ci trebuie să înţelegem că energia noastră rezonează cu ceea ce ni se întâmplă, atragem aceste aspecte ale vieţilor noastre.
Şi noi, oamenii, avem aceste principii ale creaţiei în noi, avem abilitatea de a crea un gând nou, îl infuzăm cu energie, facem acţiunile necesare şi astfel îl aducem în manifestare. Ştiind toate acestea, devenim mult mai responsabili pentru că ar trebui să înţelegem că noi suntem răspunzători pentru tot ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru.
Când venim dintr-un spaţiu plin de negativitate, disperare, îngrijorare, atunci creăm inconştient, nu deliberat, o realitate similară. Folosim aceleaşi legi ale creaţiei, dar le aplicăm greşit. Dacă reuşim să-L păstrăm pe Dumnezeu în gânduri, dacă ne raportăm la El în tot ce facem, în tot ce rostim şi avem voinţa de a ne lăsa viaţa în seama Lui, eliminând frici, stres, anxietate, ură, neiertare, invidii etc. Cu siguranţă, vieţile noastre îşi vor schimba vibraţia şi exteriorul îşi va schimba manifestările.

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura