Actualitate

Intrat în sevraj, un recidivist a jefuit o locuință pentru droguri

Tânărul de 30 de ani, din Lupeni, știa că în cartierul în care locuiește sunt mai multe locuințe ale căror pro­prietari sunt la muncă în stră­inătate. Pentru că nu mai avea bani de droguri a decis să spargă un apar­tament și să fure bunuri de valoare.

A dat vina pe un drogat
Bărbatul a furat dintr-o locuință două televizoare și alte bunuri. Un vecin care avea grijă de apartamentul vecinului prădat le-a spus polițiștilor că pro­prie­tarul este plecat la muncă în străină­tate și i-a lăsat lui cheia de la ușa de acces în apartament pentru a avea grijă de locuința acesteia. Hoțul însă nu a recunoscut nimic. Reci­di­vistul a dat vina pe un cunoscut cu care se droga. Le-a spus polițiștilor că l-a văzut pe respectivul cu o plasmă neagră pe care i-a dat-o traficantului de droguri în schimbul unor doze. Pus în fața pro­belor, recidivistul și-a re­cu­noscut fapta în fața instanței de ju­decată și a fost condamnat pentru furt calificat la pe­deapsa de 2 ani și 3 luni închisoare cu executare. Pentru că avea și alte con­damnări rămase neexecutate, instanța de judecată a contopit pedepsele, iar recidivistul va sta după gratii 3 ani și 3 luni. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura