Eveniment

Într-un clasament vizând numărul deţinuţilor scoşi la muncă. Penitenciarul Bârcea Mare a ajuns pe locul întâi pe ţară

03 munca detinutiLoredana Goangă

Deşi nu se încadrează în tiparele unui penitenciar mare, puşcăria din judeţul nostru a reuşit să scoată cei mai mulţi deţinuţi la muncă, la nivelul întregii ţări. Cu toate acestea, conducerea Penitenciarului Bârcea Mare nu se lasă şi  păstrează ştacheta la un nivel ridicat, aşa că pe viitor se încearcă semnarea unui contract cu o firmă ce va avea nevoie de condamnaţi pentru a coase volane.

Sute de condamnaţi sunt scoşi zilnic la muncă
În momentul de faţă, la Penitenciarul Bârcea Mare sunt încarceraţi aproximativ 1.100 de condamnaţi, iar o bună parte dintre aceştia lucrează pentru diferite firme. „În prezent există 10 puncte de lucru, dintre care două sunt în interiorul penitenciarului, iar restul opt sunt în exterior. Spre exemplu, dacă unii lucrează la asamblarea de canapele şi fotolii, sau cos încălţăminte, alţii culeg afine, întreţin spaţiile verzi, manipulează cherestea, sau asamblează geamuri termopan”, a declarat inspectorul principal de penitenciare Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

Afinele le-au adus locul fruntaş
Începând cu jumătatea acestei luni, numărul deţinuţilor care muncesc s-a mărit semnificativ, datorită culesului de afine. „În ceea ce priveşte numărul persoanelor private de libertate (ppl) care au fost scoase la muncă, locul ocupat în medie pe ţară anul acesta a fost şapte, opt, însă de la data de 16 iunie a.c., în anumite zile, am ocupat şi locul întâi, sau doi. Data respectivă coincide cu începutul culesului de afine, pentru care, în medie, ies la muncă 300 de deţinuţi. Un exemplu reprezentativ este ziua de luni, 23 iunie, când la munca cu plată am avut 437 de deţinuţi, iar la întreţinerea spaţiului de detenţie au fost 121 de persoane private de libertate, ceea ce înseamnă un număr total de 558 de deţinuţi, adică 51,1 la sută din efectivul total”, a mai spus sursa menţionată mai sus. De la începutul anului şi până în prezent, Penitenciarul Bârcea Mare a obţinut, de pe urma condamnaţilor, venituri în valoare de 520.281 de lei.

Alte planuri de viitor
Pe viitor, lucrurile ar putea evolua şi mai bine, asta dacă se va reuşi semnarea unui alt contract de muncă în care vor fi incluşi circa 200 de deţinuţi. Deocamdată, conducerea puşcăriei este în tratative cu firma respectivă, iar dacă acestea se vor materializa, lucrătorii vor trebui să coase feţele de piele în care sunt îmbrăcate volanele unor anumite mărci de autoturisme. Locul de muncă va fi în interiorul puşcăriei, iar angajatorul va trebui să îl amenajeze cu tot ceea ce trebuie şi să plătească chirie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura