Interviu tulburător cu fratele lui Michael Klein, la 32 de ani de la decesul fostului „tricolor”: „Soția și fiica sunt ahtiate după bani. Își bat joc de numele bietului Mișa”

Martin Klein, 66 ani, vorbește despre demersurile lui Adriana și Dominique Klein, care au blocat botezarea viitorului stadion din Hunedoara cu numele „Michael Klein” și au notificat Primăria să înceteze comemorările cu slujbe și discursuri. Evocă amintiri din viața și cariera vigurosului fundaș stânga, decedat la 33 de ani, în mijlocul unui antrenament la Uerdingen.

Se împlinesc azi 32 de ani de când Michael Klein a murit în condiții bizare în timpul unui antrenament la Bayer Uerdingen.

Fostul internațional, 89 selecții, 5 goluri pentru România, locul 8 all-time, s-a stins pe 2 februarie 1993, când, la 33 de ani, a suferit un infarct, venit pe fondul unei maladii rare: cardiomiopatie aritmogenă de ventricul drept, o boală în care miocardul e invadat în timp de țesut adipos.

La statuia lui Mișa de la Hunedoara, în premieră, nu s-a mai desfășurat însă nici o ceremonie oficială! Asta pentru că soția și fiica lui Klein „ne-au informat că îşi doresc ca manifestarea să nu mai cuprindă momentul religios, motivând că acţiunile religioase se cuvin exclusiv familiei, să nu se depună coroane de flori la statuie, iar evenimentul să aibă caracter solemn şi apolitic. Precizăm că, în opinia noastră, această manifestare a avut mereu caracter apolitic”.

E un pasaj dintr-un comunicat recent al Primăriei. Evenimentul vine la scurt timp după ce Adriana și Dominique Klein, care au înregistrat la OSIM numele fostului fundaș, au blocat proiectul ca noul stadion să poarte numele „Michael Klein” și au cerut daune de 8.000 de dolari, prețul cu care s-a vândut la o licitație un tricou cu numele lui. În tot acest context, fratele lui Klein, Martin, 66 ani, a oferit un interviu tulburător pentru GSP.

– Domnule Martin Klein, comemorarea din 2025 a lui Mișa vine pe un fond de conflict aprig între autorități și moștenitoarele legale ale fratelui dumneavoastră. Cum priviți acest peisaj tensionat?
– Cu tristețe nemăsurată și cu lacrimi în ochi! S-au dus 32 de ani de când Mișa a plecat dintre noi și am ajuns în punctul în care soția și fiica să dicteze cum să arate o manifestare publică în memoria lui Klein? Că ăsta e mesajul pe care l-au dat, de fapt, dincolo de frazele lor cu politicul și cu alte baliverne fără conținut! Chiar nu mai au nici o limită? N-a fost niciodată nimic exagerat. Un moment de reculegere, o scurtă ceremonie religioasă, câteva coroane, două-trei speech-uri despre memoria lui Mișa și cântecele suporterilor. Dacă s-ar putea, ele ar fi în stare să ia și statuia de acolo!

 

Familia Klein a solicitat ca evenimentul să fie organizat fără discursuri politice, fără ceremonii oficiale și fără camere de luat vederi, pentru a evita folosirea comemorării în scopuri care nu au legătură cu memoria fotbalistului. Solicitarea noastră nu a fost îndreptată împotriva comunității hunedorene, ci împotriva utilizării momentului comemorativ ca platformă pentru campanii politice și spectacole publicitare

„Dacă Mișa ar ieși azi din mormânt, n-aș vedea-o bine pe Adriana!”

– Aveți vreo explicație pentru toate aceste demersuri efectuate de soție și fiică în ultima perioadă?
– Sunt ahtiate după bani! Înnebunite după bani! Ăsta e singurul argument! Unicul motiv care le împinge să facă aceste gesturi foarte urâte, bătându-și, de fapt, joc de memoria și numele bietului Mișa! Dacă fratele meu ar ieși azi din mormânt și ar observa ce fac cele două, n-aș vedea-o deloc bine pe Adriana! Credeți-mă! Iar Dominique face ce face învățată de mamă!

 

– V-a surprins demersul cu blocarea numelui stadionului?
– Normal! Numele a fost ales pentru a păstra vie memoria lui Mișa, pentru comunitate, pentru oamenii care l-au iubit enorm. Pentru Hunedoara, pentru țară, în definitiv, fiindcă numele Klein a făcut cinste României peste tot pe unde a călcat. Cu ce le deranja? Dar pe ele le interesează, de fapt, doar să mai stoarcă niște bani din povestea asta. Jenante! Să le fie rușine! Asta le-aș spune dacă le-aș vedea față în față! Să le crape obrazul de rușine pentru tot ceea ce fac! Nu vă închipuiți cât de amărât sunt când văd cum târăsc numele lui Mișa în asemenea scene penibile și scandaluri publice.

Nu mai există niciun fel de legătură de familie cu Adriana și cu Dominique, de o grămadă de vreme. Nu știu ce rău le-am făcut să se comporte în halul ăsta. Nu bagă pe nimeni în seamă când vin la Hunedoara, stau numai cu nasul pe sus

„Femeia cânta la restaurant. I-a păpat banii lui Mișa cu unul cu care a stat vreo 20 de ani”

– De când au apărut, de fapt, aceste lucruri pe care le numiți jenante?
– Haideți să vă spun ceva! Încă de când trăia Mișa treburile scârțâiau. Și el, săracul, simțea asta! Intuia ce se întâmplă în absența lui. Sincer, o mai și altoia câteodată pe Adriana după un pahar de vin, când își aducea aminte tot felul de episoade mai puțin frumoase. Nu stau să le detaliez, dar femeia cânta la restaurantul „Gambrinus” în Hunedoara, unde Mișa mă trimitea ca s-o duc acasă la sfârșitul programului, seara. Erau multe ocazii în care își făcea numărul pe scenă, o melodie-două, apoi dispărea pur și simplu și o mai vedeam doar pe la 12 noaptea, când trebuia s-o iau. A fost dintotdeauna o figură, așa, mai ciudată!

– De ce spuneți asta?
– Păi, Mișa a cunoscut-o și a luat-o de la Timișoara, unde trăia cu un artist sârb. A adus-o acasă, frumușică, i-a plăcut, a avut încredere mare în ea. Dar uite ce i-a făcut și ce-i face acum, și după ce s-a prăpădit! Spun încă o dată: să le fie rușine, și Adrianei, și lui Dominique! Adriana înțeleg că, mai nou, are o casă și prin Grecia, a stat vreo 20 de ani împreună cu unul cu care a păpat toți banii. Am auzit că mergeau pe la jocuri de noroc prin Arad, Timișoara. S-au distrat pe banii și pe munca lui Mișa. De exemplu, am înțeles că nemții i-ar fi dat vreo 200.000 de mărci doar ajutor pentru înmormântare. Sau ceva gen compensații la deces.

Dominique a fost și ea implicată foarte tare acum în chestiunea asta cu stadionul și comemorările. Dar ce să facă doamnele? Au intrat în panică, au cam rămas probabil fără resurse financiare și trebuie să mai găsească o țeavă de unde să stoarcă niște bani, dacă se poate

„A interzis să se deschidă sicriul, după mari insistențe au ridicat capacul”

– Știu că e o întrebare dureroasă, dar vă amintiți ziua în care ați aflat tragedia lui Mișa?
– Ne-a sunat un unchi din Germania și ne-a spus să ne uităm repede la televizor, că e poza lui Mișa încadrată în doliu. Mi s-au înmuiat picioarele! Am plecat cu Nelu Petcu la Arad, la Adriana, să așteptăm acolo sicriul, că n-aveam pașaport să ies din țară. S-au dus în Germania cele două surori mai mici, una ne-a părăsit și ea între timp, săraca. Mai e doar Ani, cea mai mică dintre patru frați, stabilită pe lângă Nurnberg. Ce să vă spun? O zi cum nu doresc nici dușmanilor! Și mă răscoliți acum și cu amintiri de la înmormântare, unde doamna Adriana a făcut, de asemenea, mare teatru!

 

– Cum adică teatru? Să nu-mi spuneți că, de fapt, era bucuroasă că s-a dus Mișa, asta n-o mai cred!
– Nuuuuu! Era tristă rău! Mângâia de zor fotografia fratelui meu și a interzis să se deschidă sicriul, să-l mai vedem și noi ultima dată pe sărmanul Mișa. Abia cu mari insistențe au deschis capacul și au tăiat cu cuțitul o bucată din recipientul acela vidat în care fusese adus din Germania. A băgat mâna pe acolo și, vai, vai!, nu mai voia să mai plece.

În presă au fost vehiculate informații conform cărora familia Klein ar fi solicitat bani pentru utilizarea numelui fotbalistului. Familia respinge aceste afirmații și precizează că solicitările făcute către Primărie au avut ca scop principal reglementarea utilizării comerciale a numelui și imaginii lui Michael Klein, care scăpaseră de sub control, nu interzicerea comemorării. Este trist că, în lipsa unei mărci înregistrate, memoria tatălui meu nu a fost tratată cu aceeași considerație – Dominique Klein, fiica lui Michael Klein, pasaj dintr-un mesaj pe facebook

„N-am să uit niciodată acel 4-4 de pomină cu Sarajevo”

– Povestiți-ne ceva drăguț din copilăria lui Mișa, a dumneavoastră!
– Eram amândoi la Școala generală numărul 7 din Hunedoara, am ieșit la un moment dat cei mai buni din județ cu echipa de fotbal, am ajuns și pe la un turneu național la Calafat. O mai încasam de la mama, că nu prea ne găsea acasă când ajungea. Noi mai trăgeam de timp pe lângă stadion, aveam o minge și ne dădeam sute de centrări unul altuia. Acolo și-a rafinat Mișa stângul acela minunat, nativ!

– Mergeați la meciurile lui la Corvinul?
– Eram nelipsit! Aveam gașca mea. Dar n-am să uit niciodată ce-am trăit la partida de pomină cu Sarajevo, 4-4 în toamna lui ‘82, în Cupa UEFA, când juca și Dumitrache la Hunedoara. Spectatorii claie peste grămadă, mii de oameni în picioare printre rânduri, a scos cineva niște dale din caldarâm ca să ne urcăm pe ele, să fim puțin mai sus, să vedem ce se întâmplă pe gazon. O nebunie de meci!

 

„Steaua a vrut să-l blocheze în unitate, să nu joace contra lor. Dar i-a bătut cu 3-1!”

– Un episod cu Mișa?
– Corvinul – Steaua 3-1 în primăvara lui ‘86, cu vreo două luni înainte să câștige Cupa Campionilor. Frate-miu era în armată la Deva, împreună cu Petcu și Gabor. Nu voiau să le dea drumul din unitate ca să nu poată juca împotriva Stelei. Au vrut să-i blocheze acolo. Abia într-un târziu a sunat-o pe mama și i-a zis că va fi pe teren. Și ce goluri le-a dat atunci Mateuț! Două! Formidabile!

– După ce a plecat la Dinamo, veneați și la București la partidele importante?
– Mai puțin. Când veneam, mă uitam însă la banda lui Mișa, care arăta ca un teren arat de la cursele lui nonstop. Ce suflu avea! Dar dădea el, de obicei, o fugă la Hunedoara după meciuri, chiar dacă petrecea mai multe ore pe drum decât de stat acasă. Trebuia să ajungă urgent înapoi. Mi-aduc aminte că se transferase deja în Germania, avea avion dimineața și s-a întins mai mult la palavre cu familia, cu amicii. Și era să piardă trenul spre București! De fapt, l-a ajuns din urmă la Călan, l-a dus repede sor-mea cu mașina și s-a urcat aproape din mers.

Am stat cu el un timp în Germania, unde avea o relație extraordinară cu Lupescu. Se vizitau reciproc. O duminică – noi la Ionuț, următoarea – el la noi. Ne întindeam la povești, la grătare. Ce frumos a fost!

 

„Lăsați-le, domne, să-și bage numele în poșetă! Iubirea și respectul rămân aici, neclintite”

– Vă ajuta? Cum era în familie?
– Ajuta pe absolut toată lumea. Un suflet de aur! Eu am fost mulți ani argăsitor, tăbăcar de piei. Mi-am luat o căsuță și am amenajat acolo atelierul având suportul total al lui Mișa. Eu am fost fratele cel mai mare, am avut grijă de toți și, apoi, peste ani, ne-am sprijinit extraordinar unii pe alții, fiecare cu ce-a putut. Hai să vă spun și o pățanie simpatică, apropo de mărinimia lui Mișa!

313 meciuri a disputat Klein pentru Corvinul, reușind să marcheze și 37 de goluri

– Vă rog!
– Venea de la București cu mașina și l-a oprit Miliția la Orăștie. S-a dat jos, le-a prezentat actele și, când au văzut ăia Michael Klein, și-au dat seama că e fotbalistul. Nu se vedea foarte bine, că era noaptea. L-au salutat, l-au ținut la taclale, iar la final Mișa s-a dus la portbagaj și i-a dat fiecăruia câte un cartuș de Marlboro, cum se proceda în vremurile alea.

 

– Haideți să încheiem, vă rog, cu situația de azi din jurul numelui Michael Klein! Cu ce rămâneți?
– Cu dezamăgirea că se poate întâmpla așa ceva în 2025! Dar nu vreau să mă cert cu nimeni, pentru că, până la urmă, au și suporterii dreptate: „Lăsați-le, domne, să-și bage numele în poșetă! Oricum, n-au rezolvat nimic cu asta! Iubirea și respectul față de Mișa rămân aici, neclintite, și asta e tot ce contează, de fapt!”.

4 echipe există pe CV-ul de jucător al lui Michael Klein: Corvinul (1973-1988), Aurul Brad (1978), Dinamo (1988-1990), Bayer Uerdingen (1990-1993)