Sport

Inter Petrila se distanţează în fruntea Ligii a IV-a

Ovidiu Mănăstire

Gruparea de pe Jiul de Est este tot mai aproape de câştigarea principalei competiţii fotbalistice hunedorene, mărindu-şi avansul la cinci puncte faţă de următoarea clasată, cu şase etape înaintea finalului campionatului. Echipa pregătită de Aurel Moldovan a învins pe Universitatea Petroşani şi a profitat de eşecul rivalei Hercules Lupeni la Hunedoara.
Liderul a tranşat meciul în debutul părţii secunde
Într-un meci considerat lejer, liderul a primit o replică foarte bună de la trupa „studenţilor” pe parcursul primei reprize. Câmpeanu a deschis scorul în minutul 11, dar Grigoraş a egalat pentru Universitatea, în minutul 28. Cu un minut înaintea pauzei, Drăgoescu a readus pe Inter în avantaj, stabilind scorul reprizei. În primele 20 de minute ale părţii secunde, petrilenii au avut un forcing cu care au stabilit soarta meciului, marcând patru goluri în acest interval prin Zavracu (49, 63), Matei (53) şi Drăgoescu (54).
Campioana, răpusă pe Cerna
Petrila a primit un ajutor nesperat de la CS Hunedoara, care a învins pe campioana en-titre, Hercules Lupeni, scor 3-1, în propriul fief. Toate golurile partidei s-au marcat în primele 25 de minute ale reprizei I. Şumuţiu a deschis scorul în minutul 11 iar Ciumaşu l-a majorat în minutul 19, pentru ca Firan să reducă din diferenţă în minutul 21. Peste alte trei minute, Şumuţiu a realizat „dubla”, stabilind totodată scorul final. Cu acest eşec, Hercules este la cinci puncte în spatele liderului, fiind greu de crezut că mai poate să-şi apere titlul cucerit în urmă cu un an.
Festival ofensiv la Crăciuneşti
Scorul etapei l-a realizat Şoimul Băiţa, care, după ce marcase nouă goluri în urmă cu două etape, în poarta Jiului, şi-a depăşit performanţa, învingând cu 11-1 pe Metalul Crişcior. Tot la scor a învins şi Aurul Certej, în deplasare, pe Minerul Uricani, iar Jiul Petroşani a obţinut un succes important, în faţa Victoriei Călan. Singura remiză a etapei s-a înregistrat la Brad, între Aurul şi Retezatul Haţeg, scor 1-1, cu ambele goluri marcate în prima repriză.
Liga a IV-a, etapa a XVI-a
Universitatea Petroşani – Inter Petrila 1-6
CS Hunedoara – Hercules Lupeni 3-1
Şoimul Băiţa – Metalul Crişcior 11-1
Aurul Brad – Retezatul Haţeg 1-1
Minerul Uricani – Aurul Certej 0-5
Jiul Petroşani – Victoria Călan 2-0.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura