Politica si administratie

Întâlnire la Primăria municipiului Deva

Primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea (foto stânga), s-a întâlnit, ieri, cu preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Ioan Lucian (foto dreapta), în cadrul unei întrevederi ce a avut loc la Primăria Deva.

Agenda discuţiilor a cuprins subiecte de interes pentru dezvoltarea comunităţii locale, preşedintele Ioan Lucian prezentând aspecte ce ţin de activitatea şi implicarea confederaţiilor patronale în procesul de atragere de investitori şi sprijinirea mediului de afaceri, în accesarea fondurilor europene şi în trasarea perspectivelor de dezvoltare ale societăţii. Totodată, au fost prezentate şi unele exemple de succes ale implicării Uniunii Naţionale a Patronatului Român alături de municipalităţi din ţară, unul dintre ele fiind sprijinul în atragerea de fonduri europene pe care confederaţia patronală l-a acordat Primăriei municipiului Oradea.
Pentru a spori vizibilitatea potenţialului investiţional al municipiului Deva către reprezentanţii mediului de afaceri naţional, primarul municipiului Deva a arătat reprezentanţilor confederaţiei patronale aspecte legate de specificul economic al municipiului, oportunităţile de investiţii din zonă, dezvoltarea învăţământului dual pe plan local şi deschiderea pe care municipalitatea o arată investitorilor. Pentru viitor, municipalitatea din Deva şi-a manifestat deschiderea şi sprijinul pentru coagularea mişcării patronale pe care Uniunea Naţională a Patronatului Român o desfăşoară şi s-au discutat perspectivele pentru colaborări între cele două părţi pe domenii cum ar fi accesarea de fonduri europene, atragerea de investitori şi promovarea turismului.
Uniunea Naţională a Patronatului Român a fost înfiinţată în anul 1991 şi cuprinde firme din sectorul privat cu capital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin, numărul membrilor fiind astăzi de peste 1.400. Confederaţia patronală este prezentă în 21 de judeţe ale ţării cu companii membre în toate domeniile economice. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura