Instituirea unor facilităţi fiscale – Măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante (I)

27 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Mesagerul financiar-fiscal

     « Instituirea unor facilități fiscale – Măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante »
În Monitorul Oficial nr.648 din 5 august 2019 a fost publicată Ordonanța nr.6/2019 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilități fiscale.

Capitolul I din ordonanță conține reglementările privitoare la instituirea unor măsuri de
restructurare a obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei.
În cele ce urmează, prezentăm, în sinteză, principalele reglementări emise în acest sens, cu mențiunea
că Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui
Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de maxim 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Instituirea posibilităţii restructurării obligaţiilor bugetare
Debitorii, persoane juridice de drept public sau privat îşi pot restructura obligaţiile bugetare principale restante
la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii.
Condiţii pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare
Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;

c) să nu se afle în procedura insolvenţei;
d) să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;
f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent.
Notificarea privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare
Debitorul care doreşte să îşi restructureze obligaţiile bugetare, are obligaţia de a notifica organul fiscal
competent cu privire la intenţia sa până la data de 30 septembrie 2019, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai plan de restructurare şi a testului creditorului privat prudent.
beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, şi se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui
Organul fiscal are obligaţia de a clarifica cu debitorul eventualele neconcordanţe cu privire la obligaţiile bugetare ce pot forma obiect al restructurării.
Conţinutul planului de restructurare
Planul de restructurare cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele:
a) prezentarea cauzelor şi amploarea dificultăţii financiare a debitorului, precum şi măsurile luate de debitor pentru depăşirea acestora;
b) situaţia patrimonială a debitorului;
c) informaţii referitoare la cauzele pentru care debitorul nu poate beneficia de eşalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală;

d) măsurile de restructurare a debitorului şi modalităţile prin care debitorul înţelege să depăşească starea de
dificultate financiară, cu termene clare de implementare, măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare, precum şi
prezentarea indicatorilor economico-financiari relevanţi care să demonstreze restaurarea viabilităţii debitorului.
Măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele:
a) înlesniri la plata obligaţiilor bugetare. Prin înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, se înţelege plata eşalonată
a obligaţiilor bugetare principale, precum şi amânarea la plată a accesoriilor şi/sau a unei cote din obligaţiile bugetare principale, în vederea anulării.
b) conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale, în condiţiile reglementate la art. 264 din Codul de procedură fiscală;
c) stingerea obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, potrivit dispoziţiilor art. 263 din Codul de procedură fiscală;
d) anularea unor obligaţii bugetare principale.
Măsura de anulare a unor obligaţii bugetare principale poate avea loc pentru maximum 50% din totalul obligaţiilor bugetare principale.
Pentru măsura înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare, planul de restructurare trebuie să prevadă următoarele:
a) perioada necesară pentru înlesnirea la plată, precum şi cuantumul şi termenele de plată a ratelor stabilite
printr-un grafic de plată. Înlesnirea la plată nu trebuie să depăşească 7 ani, existând posibilitatea prelungirii;
b) modalitatea de plată a obligaţiilor bugetare, astfel:
(i) debitorul trebuie să achite, până la data depunerii solicitării de restructurare, următoarele obligaţii bugetare:
aa) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi data depunerii solicitării de restructurare;
(ii) în primul an al înlesnirii, debitorul trebuie să achite următoarele obligaţii bugetare:
aa) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între data depunerii solicitării de restructurare şi data comunicării deciziei de înlesnire la plată;
(iii) în al doilea an al înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite cel puţin 10% din cuantumul
obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată;
(iv) din al treilea an şi până la finalizarea înlesnirii la plată, debitorul trebuie să achite restul obligaţiilor
bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată, proporţional cu anii pentru care a fost acordată înlesnirea la plată;
În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare măsura de anulare a unui cuantum de maximum
30% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale, pe lângă condiţiile precizate mai sus, debitorul trebuie să
achite şi 5% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată până la data depunerii solicitării de restructurare.
În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare măsura de anulare a unui cuantum cuprins între
30% şi 40% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale, pe lângă condiţiile precizate mai sus, debitorul trebuie
să achite şi 10% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată până la data depunerii solicitării de restructurare.
În cazul debitorilor care au inclusă în planul de restructurare şi măsura de anulare a unui cuantum cuprins între
40% şi 50% inclusiv din totalul obligaţiilor bugetare principale, pe lângă condiţiile precizate mai sus, debitorul trebuie
să achite şi 15% din cuantumul obligaţiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată până la data depunerii solicitării de restructurare.
În cazul în care planul de restructurare prevede măsura de stingere a obligaţiilor bugetare prin dare în plată a
unor bunuri imobile ale debitorului şi/sau măsura conversiei în acţiuni a obligaţiilor bugetare, acestea trebuie realizate în maximum un an de la data aprobării planului de restructurare.
Solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare
Debitorul depune la organul fiscal competent solicitarea de restructurare a obligaţiilor bugetare, împreună cu planul de restructurare şi testul creditorului privat prudent.
Solicitarea de restructurare se poate depune în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, sub sancţiunea decăderii.
Modul de soluţionare a cererii
În situaţia în care organul fiscal competent constată că debitorul poate beneficia de eşalonarea la plată potrivit
Codului de procedură fiscală, emite decizie de respingere a solicitării de restructurare a obligaţiilor bugetare şi soluţionează cererea potrivit dispoziţiilor art. 184 – 209 din Codul de procedură fiscală.
În cazul în care organul fiscal competent constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute, emite decizie prin care aprobă restructurarea obligaţiilor bugetare.

Finalizarea planului de restructurare
În situaţia în care măsurile de restructurare a debitorului, precum şi măsurile de restructurare a obligaţiilor
bugetare au fost realizate, planul de restructurare se consideră finalizat, iar dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile
datorate de debitor, amânate la plată, precum şi obligaţiile bugetare principale amânate la plată se anulează prin decizie, care se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a planului de restructurare.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanță fiscală
Societate de audit financiar

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul Vulcanului şi-a tăiat porcii de frica pestei

Edilul municipiului Vulcan nu a negat că a sacrificat din porcii pe care-i are la o fermă din zona ce...

Tatăl abuzator a cerut să-şi angajeze avocat

Bărbatul a fost deja găsit vinovat de agresiune sexuală după ce şi-a abuzat propria fetiţă. Instanţa de fond l-a condamnat...

Pestă porcină într-o colonie a Vulcanului

Mai mulţi porci au murit iar analizele prelevate au arătat că este vorba de pesta porcină. Autorităţile s-au mobilizat, luni...

Închide