Categories: Eveniment

Începe ofensiva împotriva etnobotanicelor

Carmen Cosman

În judeţul Hunedoara, începe ofensiva împotriva „magazinelor de vise”. Prefectura Hunedoara urmează să elaboreze un plan general de acţiune şi apoi, unul punctual.

Astfel, prefecţii au fost delegaţi de către Executiv să coordoneze echipe mixte de control, care să acţioneze în spaţiile în care sunt produse, comercializate şi consumate produse etnobotanice. Şi, ca atare, Prefectura Hunedoara trece la acţiune. „Se va aproba un plan de acţiune general şi, în baza acestuia, se vor decide planurile de acţiune individuale”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi (foto). În cazul în care vor fi descoperite nereguli în funcţionarea acestor magazine şi comercializarea plantelor etnobotanice, magazinele vor fi închise. Attila Dezsi spune că „noi vom controla extrem de atent dacă se respectă legea în ansamblul ei“.

„Va fi o acţiune susţinută de control”

În urma acţiunilor desfăşurate, prefecţii trebuie să raporteze lunar la Ministerul Administraţiei şi Internelor, operaţiunile desfăşurate. Echipele de control vor fi constituite

din reprezentanţii în teritoriu ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor. Această procedură are ca finalitate interzicerea tuturor substanţelor periculoase care nu sunt reglementate în prezent de vreo lege.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

7 ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

7 ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

7 ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

7 ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

7 ore ago

Bătrân bătut pentru 100 de lei

Pensionarul din Lupeni a fost o țintă ușoară pentru tâlhar și n-a putut opune rezistență,…

7 ore ago