Categories: ActualitateEveniment

Incinta I a Cetății Deva s-a redeschis pentru public!

Joi, 30 mai 2024, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare a Zonei Urbane Dealul Cetății, Monument al Naturii și Istoric cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I.

La recepție au participat Nicolae-Florin Oancea, Primarul Municipiului Deva, Traian Berbeceanu – Administratorul public al Municipiului Deva, comisia de recepție la terminarea lucrărilor, reprezentanți ai ISC Hunedoara, ai Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara, ai Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor, constructorul, proiectantul și dirigintele de șantier.

Lucrările exterioare au vizat 3 zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale. Sunt amenajate și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.

Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului.

În Pivnița Mare a fost creată o ”scenă din viața zilnică a garnizoanei”. Pivnița Mică s-a transformat într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz – fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva.

Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, sunt amplasate dispozitive tip ”binoclu”.

În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, este amenajată Sala Multimedia, dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive ,,touchscreen’’ și dispozitive  de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.).

În corpul de gardă și arest sunt expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță găzduiește obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii etc.).

Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști.

Este un proiect care pune în valoare frumusețea Cetății noastre – simbolul municipiului Deva.

 

De joi, 30 mai 2024, Incinta I a Cetății Deva este redeschisă pentru public!

 

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

20 de ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

20 de ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

20 de ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

20 de ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

20 de ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

20 de ore ago