Votați și pentru Parlamentul European? A fost întrebarea care mi-a adresat-o du­duia de la Secția de votare unde mi-am exercitat acest drept. Am întrebat-o pe doamna respectivă de ce îmi pune o ase­menea întrebare? Mi-a răspuns sec: sun­tem obligați să facem asta. Nu am înțeles de ce, pentru că e lege, ieri au avut loc ale­gerile locale și cele europarlamentare, totul s-a desfășurat în aceeași secție de votare, și cetățenii trebuiau să primească cinci buletine de vot.

A demonstrat că se poate
Ca de obicei, au fost și nereguli, dosare penale făcute de Poliție. Și, probabil, tot ca de obicei, nimeni nu va păți nimic pentru că a vrut să fure votul.
În fine, astăzi unii se bucură, alții plâng. Asta e viața, nu toți pot fi câștigători. Să mai pre­cizăm că, primarii rămân pe funcție până la toamnă, când se încheie mandatele lor.
„Am votat pentru continuitate și pentru dez­voltarea județului Hunedoara.
Vremea promisiunilor a trecut, este timpul faptelor și cred că, prin implicare, cu res­pon­sabilitate, am demonstrat că se poate!
Vă invit pe toți la vot! Este o zi importantă pentru județul nostru, pentru comunitățile în care trăim, dar și pentru felul în care România va fi reprezentată în Parlamentul European, după votul de astăzi”, a declarat Laurențiu Nistor (foto), președintele Consiliului Jude­țean Hunedoara.

 

Peste 100 la sută
Prezența la vot la alegerile locale 2024 a depășit 100 la sută în câteva zeci de secții de votare din România, recordul fiind deținut de o secție de votare din județul Timiș, unde procentul de prezență la vot era de aproape 189 la sută la ora 16.30. În județul nostru, la ora 16.30, la Căminul Cultural Vălari, comuna Toplița, s-a înregistrat o prezență la vot de 148,14 la sută, la Primăria Bulzeștii de Sus, 140,55 la sută, Coaja (129,29 la sută), Magazin Sătesc sat Plop (121,05 la sută), Cămin Cultural Valea Poienii (117,59 la sută), Cămin Cultural Visca (113,01 la sută), Cămin Cultural Merișor (111,59 la sută), Bulzeștii de Jos (110,28 la sută), Cămin Cultural Poieni (109,37 la sută), Cămin Cultural Lăpugiu de Sus (104,48 la sută),Școala Poiana Răchițelii (102,77 la sută), Centrul de Informare Tu­ristică Vorța (101,66 la sută), Școala Primară Blăjeni-Vulcan (101,49 la sută). (S.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

4 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

4 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

4 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

4 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

4 ore ago