ComunitateFlash

Începe „Marşul lui Avram Iancu”

Magdalena Şerban

Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR), în parteneriat cu Fundaţia Internaţională „Mihai Eminescu şi primăriile comunelor Buceş, Crişcior, Baia de Criş şi cea a municipiului Brad, aduc în prim-planul acestei săptămâni o lecţie de istorie: „Marşul lui Avram Iancu”, organizat cu prilejul comemorării a 140 de ani de la moartea Crăişorului.

Pe urmele Crăişorului Munţilor
Marşul presupune un itinerar cu încărcătură istorică. Laurean Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedintele Fundaţiei Internaţionale „Mihai Eminescu” şi mai mulţi membri ai fundaţiei, vor parcurge pe jos drumul din comuna natală a eroului naţional, trecând prin mai multe localităţi din judeţele Alba şi Hunedoara, (Avram Iancu – Câmpeni – Abrud
– Ciuruleasa – Buceş – Mihăileni – Crişcior – Brad) până la Ţebea, punctul final al marşului. Astfel, pe parcursul săptămânii curente, în fiecare din localităţile amintite vor avea loc atât comemorări şi slujbe de pomenire, decernări de diplome şi plachete comemorative şi alte manifestări, care vor culmina duminică, 9 septembrie, cu tradiţionalele manifestări de la ţebea. Nu vor lipsi personalităţile politice şi culturale ce îşi vor rosti alocuţiunile în preajma monumentelor istorice. „Obiectivul acestui eveniment este de a marca în memoria colectivă valoarea istorică a drumului parcurs de Avram Iancu de la Vidra până la Ţebea, drum care a schimbat istoria neamului românesc” a arătat Liliana Ţolaş (foto), directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura