FlashSport

Începe fotbalul mic

Ciprian Marinuţ

Minerul Lupeni, Mureşul Deva, CFR Simeria şi FC Hunedoara vor reprezenta fotbalul hunedorean în noua ediţie a eşaloanelor doi şi trei, care va începe mâine şi poimâine. Competiţia pare mai degrabă una a rezistenţei financiare, decât a performanţei sportive, întrucât marele câştig ar fi să nu se retragă nici o echipă înscrisă. Alte 16 echipe din judeţ se vor întrece în campionatul Ligii a IV-a, mai mult din pasiune pentru fotbal, decât pentru performanţă.

La ceas de criză, banii vorbesc
Dacă Jiul Petroşani, cea mai bogată echipă hunedoreană înainte de criză, a ajuns în colaps financiar şi a fost exilată în Liga a IV-a, alte formaţii din judeţ au avut de câştigat de pe urma crizei. Mureşul Deva a fost reprimită în Liga secundă, deşi a retrogradat, pentru că Internaţional Curtea de Argeş s-a desfiinţat. FC Hunedoara a putut să-şi achiziţioneze un loc în eşalonul trei, deşi a pierdut barajul pentru promovare, pentru că nu s-au găsit suficiente echipe cu resurse financiare care să se înscrie în competiţie. Minerul Lupeni a ştiut să se menţină pe linia de plutire, iar CFR Simeria pare într-o perioadă în care prinde viteză, întrucât e stabilă din punct de vedere financiar.

Trei vor mărire, una supravieţuire
În acest context, trei dintre cele patru echipe hunedorene au planuri îndrăzneţe. Oficialii de la Minerul Lupeni au spus că exclud din calcul lupta pentru evitarea retrogradării şi că vor ca echipa să cocheteze cu locurile 3-7. Mai ambiţios, antrenorul „lupilor negri“, Ionel Augustin, a precizat că gruparea va trage la locurile 1-7. CFR Simeria şi FC Hunedoara pornesc la drum cu gândul la promovare. „Feroviarii“ pariază pe stabilitatea financiară şi omogenitatea lotului de jucători. Hunedorenii au ca principal argument forţa financiară şi ambiţia noilor investitori, deşi echipa e încă în formare. Doar Mureşul Deva, care are un lot subţire şi nici financiar nu se poate lăuda cu mai nimic, pare sortită chinului din subsolul clasamentului. Rămâne de văzut care va fi distanţa dintre proiecte şi realitate şi cât de competitive vor fi echipele din judeţ. Important este ca fotbalul etalat pe stadioanele din judeţ de echipele hunedorene sau de adversarele lor să fie pe placul spectatorilor. Pentru că show-ul trebuie să continue, nu neapărat o echipă sau alta.
Vestea bună e că, în ciuda problemelor multor grupări, Liga a II-a pare interesantă pentru televiziunile de sport din România. Drept dovadă, ultimul post de acest fel intrat pe piaţă, Dolce Sport, a achiziţionat dreptul de difuzare pentru primul pachet, care cuprinde primele două opţiuni. Dacă banii ar ajunge la echipe, ar fi şanse ca la finalul campionatului să nu fie formaţii învinse de sărăcie, ci doar pe terenul de joc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura