Comunitate

Încep înscrierile la ASE-Centrul teritorial din Deva

Academia de Studii Economice din Bucureşti – Centrul Teritorial Deva organizează sesiune de admitere pentru studii universitare de licenţă Învăţământ la Distanţă, la specializarea Management.

Înscrierile vor avea loc în perioada 10-15 septembrie 2018, între orele 8:00 şi 16:00, la Centrul Teritorial Deva, din Piaţa Unirii, nr. 3.

Taxa se poate achita în două rate
Admiterea se face pe baza mediei generale de admitere, calculată ca medie ponderată între media de la Bacalaureat (70 la sută) şi media anilor de studii (30 la sută). Totodată, candidaţii vor depune un eseu motivaţional privind alegerea ASE, care va fi evaluat cu calificativul ”Admis” sau ”Respins”. Rezultatele finale ale concursului de admitere vor fi afişate miercuri, 19 septembrie 2018.
Actele necesare pentru înscriere sunt: dosar plic, diplomă de Bacalaureat (sau diplomă echivalentă) şi foaia matricolă (sau echivalenta acesteia) – în original sau copii legalizate (absolvenţii din august-septembrie 2018 vor prezenta adeverinţa de promovare a Bacalaureatului); adeverinţă medicală tip; cartea de identitate (original/copie); copii legalizate după certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie (dacă este cazul); două fotografii 3/4; dovada achitării taxei de înscriere (în valoare de 125 lei) şi declaraţie pe propria răspundere prin care candidatul se angajează să nu urmeze simultan mai mult de două programe de studii universitare (se completează la sediul facultăţii). Taxa de şcolarizare este de 3.500 de lei şi se achită în două rate (50 la sută din taxă la înscriere, 50 la sută din taxă până la începutul semestrului al doilea).
Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0372.790.592 (luni-vineri, între orele 9:00 şi 16:00), sau pe adresa de e-mail [email protected]. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura