Actualitate

Încã zece uniforme pentru fanfara de la Ghelari

05-Ioan-Bulbucan-1  Magdalena Şerban

Primarul din Colmar-Berg, Luxemburg, a vizitat, nu demult, comuna Ghelari. Edilul a tatonat  zona în vederea oferirii de noi ajutoare, ca urmare a dezvoltării unei relaţii strânse cu comunitatea de aici.

Colaborarea merge bine
„A fost prima vizită a primarului din Luxemburg la Ghelari. Cu acest prilej, ne-a promis că ne va dona 10 uniforme de gală (pantaloni, cămaşă şi haină) pentru membrii mai corpolenţi ai fanfarei noastre, care au rămas neechipaţi. Încă 15 astfel de uniforme am primit anul trecut, în noiembrie, atunci când ne-a fost donată tot de către comunitatea luxemburgheză şi autospeciala pentru stingerea incendiilor. Am mai discutat despre utilajele care ne lipsesc pentru lucrările de întreţinere a drumurilor şi ne-a propus chiar şi o Ambulanţă. Următoarea vizită a acestuia o aşteptăm în perioada fabruarie-martie 2015”, a arătat Ioan Bulbucan (foto), primarul comunei Ghelari.

Răsună de ani buni
Ceea ce nu multă lume ştie este că Fanfara de la Ghelari era prezentă la marile serbări câmpeneşti de 1 Mai, atât în timpul Austro-Ungariei, cât şi după alipirea Ardealului la România. „Fanfara mare”, mai exact cea a seniorilor, era folosită numai la înmormântări şi la diverse manifestări importante, iar pentru baluri şi nedei, se apela la o formaţie redusă, care cânta cu trâmbiţele. În anii ‘70, ajunsese să numere 40 de membri, acum, mai are doar 25. Momentul de declin al activităţii a fost semnalat în urmă cu peste 10 ani. Însă, grupul a supravieţuit, iar acum, cântecul său răsună din nou, fie pe la diferite acţiuni, fie în deschiderea unor evenimente importan-
te, cum ar fi Festivalul Baroc din Sibiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura