Încă un medic nou la Spitalul din Brad
Magdalena Șerban
Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și acordă ajutorul critic pentru salvarea vieții. Deci este vital. Însă cu toate acestea, spitalele din România se confruntă cu un deficit major de medici de urgență, ceea ce le afectează grav activitatea. Multe nu au suficienți specialiști pentru a acoperi liniile de gardă, iar cei existenți muncesc sub o presiune continuă. La Brad, vin doctori. Pe diferite ramuri.

Secunda de aur și abilitatea unică de a gestiona multiple urgențe simultan
,,Din această lună, dr. Dana Niță își a început activitatea ca medic în cadrul Compartimentului de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Brad, după promovarea concursului pe post. Originară din zona Brad, dr. Dana Niță este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș și a efectuat pregătirea prin rezidențiat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara. Deține certificarea Advanced Life Support (ALS), emisă de European Resuscitation Council, o acreditare importantă în domeniul intervențiilor medicale avansate în situații de urgență. Pentru noi, Dana nu este însă la prima întâlnire cu Spitalul Municipal Brad. În perioada rezidențiatului a efectuat gărzi și în cadrul spitalului nostru, cunoscând deja activitatea CPU și o parte dintre colegii alături de care va lucra de acum înainte. Ne bucurăm cu atât mai mult atunci când medici tineri, bine pregătiți și legați de această zonă aleg să își continue parcursul profesional la Brad și să ofere comunității din care provin pregătirea și experiența acumulate. O felicităm pe dr. Dana Niță pentru promovarea concursului și îi urăm bun venit în echipa Spitalului Municipal Brad. Succes în activitate și pe toate planurile. Pacienților noștri le urăm mult bine și sănătate”, a transmis Ștefan-Ioan Tiriteu (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.
Cum e prin țară?
Sistemul medical din România înregistrează un deficit general estimat la aproximativ 30.000 de cadre medicale (medici și asistenți), presiunea cea mai mare regăsindu-se în spitalele publice și în Unitățile de Primiri Urgențe (UPU). Sistemul public are un deficit structural de peste 8.600 de medici în unitățile sanitare cu paturi. Deși România are cea mai mare rată de absolvenți de medicină din UE raportat la populație, între 3.000 și 3.800 de absolvenți dispar anual din sistemul autohton (aleg privatul, străinătatea sau alte domenii). Peste 2.500 de medici pleacă anual din România pentru a profesa în străinătate. Peste 92% dintre medici lucrează în mediul urban. La sate există de 11 ori mai mulți locuitori alocați unui singur medic comparativ cu orașele. Presiunea pe UPU este amplificată direct de colapsul medicinei primare: peste 1.000 de localități nu au medic de familie, forțând pacienții să meargă la urgențe pentru afecțiuni minore (1 din 3 internări se face direct prin UPU).

