Sport

Încă un bronz mondial, la lupte pe plajă

Sportiva Laura Gavriliuc din Petroşani, legitimată la CSM Timişoara, s-a clasat pe locul trei la categoria 60 de kilograme, la nivel de senioare, la Campionatul Mondial de lupte libere pe plajă, desfăşurat la Mangalia. „Sunt foarte mulţumit de prestaţia Laurei, care se pregăteşte la CSŞ Petroşani, deşi în acte este legitimată la Timişoara. Din păcate, noi nu ne permitem o secţie de seniori pentru a-i putea suporta salariul”, a declarat antrenorul sportivei, Gheorghe Răducu, de la CSS Petroşani, care este şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Lupte Libere Hunedoara. La aceeaşi competiţie sportiva Denisa Fodor (ctg. 50 kg), legitimată la CNS „Cetate” Deva, a obţinut medalia de bronz, la nivel de cadete. La concurs au participat  peste 170 de sportivi din 12 ţări, Turcia, Iran, Italia, Grecia, Rusia, Norvegia, Bulgaria, Austria, Moldova, Estonia, Kazahstan şi România. România a aliniat la start un lot de 57 de sportivi, şapte dintre ei fiind de la cluburi din judeţul Hunedoara, respectiv CNS „Cetate” Deva, CSS Hunedoara şi CSŞ Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura