Încă trei medici chirurgi la spitalul din Hunedoara

Magdalena Şerban04 Virgiliu Cirlan

Începând cu acest an, trei medici noi vor completa echipa de chirurgi a Spitalului Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ Hunedoara.
Urmează modificări pe secţie
„Chirurgia este foarte solicitantă atât fizic cât şi psihic, uzura este la cote maxime, responsabilitatea e una fantastică, stresul e mare, iar riscurile sunt majore. Prin urmare, e o ramură care se cam evită de către cei care aleg medicina. Ce s-a făcut de curând este o achiziţie foarte bună pentru instituţie, deoarece se depuneau eforturi extreme pentru a se putea asigura asistenţa chirurgicală. La nivel de spital erau doar trei medici chirurgi specializaţi în Chirurgie Generală. De acum încolo vom fi şase, deci intrăm în program normal”, spune dr. Virgiliu Cîrlan (foto), medic primar chirurgie generală şi şeful secţiei de Chirurgie a Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara.
Potrivit acestuia, medicii tineri nu doar că au un elan profesional proaspăt, ci sunt dornici să se implice cât mai mult. În primă fază, ei sunt asistaţi şi ajutaţi de colegi cu mai multă experienţă la activ. În ce priveşte capitolul logistică, doctorul Cîrlan consideră că mai trebuie puse la punct unele lucruri.  „Secţia este renovată, dar ne mai dorim unele modificări. Ne lipseşte o sală de mici intervenţii, care să fie dedicată internărilor de zi, pentru a nu mai bloca un bloc operator. Mai e nevoie de schimbarea aparaturii pentru intervenţiile laparoscopice, fiind necesare două turnuri noi, deoarece întâmpinăm şi zile aglomerate. În plus, ne mai trebuie câte un salon femei-bărbaţi pentru aceste intervenţii. De asemenea, mai vizăm o trusă de urologie şi renovarea blocului operator, posibil chiar pe fonduri europene. Momentan, avem patru săli de operaţii”, a mai precizat şeful Secţiei Chirurgie.
De ce boli suferă hunedorenii
„În ultima vreme a reapărut problema colecistului, ne mai confruntăm cu patologia stomacului, arteriopatii, patologia tumorală – cazurile care atunci când ne depăşesc ca dotări necesare sau experienţă medicală, le direcţionăm către centrele abilitate, chiar chirurgie plastică şi reparatorie, chirurgie pediatrică. Acoperim foarte mult sfera intervenţiilor chirurgicale pe diferite domenii”, arată Virgiliu Cîrlan. Acesta crede că din păcate, lumea nu cunoaşte îndeaproape tot ceea ce implică profesia de chirurg, iar în situaţiile-limită, când din punct de vedere medical nu se mai poate face nimic, tot doctorul este arătat cu degetul. „De-a lungul carierei, se întâlnesc şi cazuri nefericite, iar în general există o concepţie falsă cum că medicul respectiv nu a făcut tot posibilul pentru salvarea pacientului. Nici un medic nu cred că vine la muncă cu gândul de a omorî vreun pacient. Trebuie puse în discuţie şi alte aspecte: câte nopţi nu poate dormi acel medic, de câte ori nu-i tihneşte nici mâncarea sau nu se poate odihni etc. Se încearcă absolut totul, până la final”, afirmă chirurgul. Cât priveşte colaborările pentru cazurile grave, Virgiliu Cîrlan a precizat că există parteneriate foarte bune cu centre universitare din Timişoara, Târgu-Mureş sau Cluj-Napoca, deci acoperirea este una largă.
Plata pe manoperă, soluţia ideală
Despre remuneraţia primită de cadrele medicale din România şi migrarea acestora către ţări care le oferă şansa la o viaţă mai bună, specialistul crede că e de aşteptat să continue. „Condiţiile de muncă, dotările şi motivarea financiară a doctorilor sau asistentelor determină plecarea lor. Nimeni nu ştie cât se munceşte peste program, fără să se primească bani pentru asta. Un chirurg nu are orar fix. Personal, pot spune că am avut perioade de concedii, însă am venit să-mi fac treaba, fără să fiu plătit, pacientul fiind în situaţie critică. Există zile în care dacă ajung acasă câteva ore, este bine. În străinătate, principiile de salarizare sunt altele, costurile în sănătate fiind mari şi bazându-se pe asigurări pe măsură. De aceea cred că, dacă s-ar îmbunătăţi condiţiile de muncă şi s-ar introduce plata pe manoperă, plecările în străinătate se vor diminua. Mereu nu există bani sau trebuie respectată birocraţia şi se aşteaptă finalizarea licitaţiilor sau a contestaţiilor. Deci şi actul medical trebuie prelungit, din cauză că medicul e nevoit să facă tot soiul de artificii şi compromisuri, pentru a suplini un lucru pe care nu îl are la îndemână atunci când îi trebuie. Schimbându-se concepţiile actuale şi aplicându-se principiile occidentale, însă la nivel de România, mai că aş băga mâna în foc că nu ne-am mai pleca tinerii”, este de părere medicul primar chirurg Virgiliu Cîrlan. Calculele care stau la baza concluziei sale ţin de faptul că orice ţară civilizată are ca punct de plecare în încadrarea medicilor, de două sau de trei ori valoarea salariului mediu pe economie, la care se adaugă manopera per caz rezolvat, ce se calculează procentual.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.