Politica si administratie

Încã puţin pânã la aflarea investitorului de la Termocentrala Mintia

  05termocentrala mintia (19)Magdalena Şerban

Data de 26 septembrie este termenul limită până la care orice companie interesată să investească în retehnologizarea grupului 4 şi realizarea instalaţiei de desulfurare la grupurile 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia, o poate face, depunând oferte. Oferta este postată pe SEAP şi deocamdată, singura societate interesată pare să fie Compania Naţională de Electricitate şi Inginerie din China.

„Aşteptăm cu interes, data de 26 septembrie. Atunci putem vedea clar, câţi au depus oferte şi câţi se califică pentru etapa a doua. Este un demers prioritar, deoarece după anul 2016, în acest fel nu vom mai avea probleme legate de mediu, iar costurile de producţie vor scădea”, a declarat inginerul Daniel Andronache, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH). De precizat că investiţia necesară la Termocentrala Mintia, parte componentă a CEH, are o valoare de aproximativ 220 de milioane de euro. Dacă va câştiga  compania din China, ea va realiza toate lucrările vizate, din bugetul propriu, restituirea banilor urmând a se face de către CEH, într-o perioadă de 20 de ani şi cu o dobândă aplicată, de două procente. De asemenea, se pare că reprezentanţii Companiei Naţionale de Electricitate şi Inginerie din China sunt interesaţi să investească şi într-o micro-hidrocentrală pe Râul Mureş, în vederea obţinerii certificatelor energetice. Pentru a tatona întreg terenul, ei au făcut deja două vizite de lucru la societatea energetică, iar ministrul Energiei, Constantin Niţă, şi directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, au fost plecaţi şi ei în China, pentru a dezbate aceleaşi subiecte investiţionale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura