Sport

Încă o schimbare de lider

Cinci echipe se luptă la baionetă pentru primele locuri ale Ligii a IV-a Hunedoara. Ca dovadă, primele două clasate au acelaşi număr de puncte (32), echipele de pe locurile trei şi patru au cu un punct mai puţin (31), iar gruparea de pe locul cinci este la doar trei puncte distanţă (29). Lideră în urma unei victorii la „masa verde”, Dacia Orăştie a fost ţinută în şah, în runda de sâmbătă, acasă, scor 0-0, de „zimbrii” de la Retezatul Haţeg şi a picat pe locul trei. De semieşecul ei a profitat U. Petroşani, care s-a impus cu 1-0 în deplasare cu Şoimul Băiţa şi a revenit pe primul loc. În coasta noii lidere se află Aurul Brad, care are acelaşi număr de puncte (32), după ce a câştigat cu 2-0, acasă, meciul cu Hercules Lupeni. Pe locul patru, la egalitate de puncte (31) cu Dacia Orăştie, a urcat Minerul Uricani, graţie victoriei, scor 1-0, obţinută în deplasare cu Retezatul Râu de Mori. Ultima echipă cu pretenţii, Gloria Geoagiu, a remizat, 1-1, în deplasare cu Jiul II Petroşani, şi se află pe locul cinci, cu 29 de puncte. Aurul Certej a făcut scorul etapei cu Zarandul Crişcior, 7-1, şi a bifat al 12-lea joc la rând fără înfrângere.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura