Comunitate

Încă o investiţie importantă finalizată la Băcia

Se apropie de finalizare încă unul dintre proiectele mari de investiţii puse în practică de primarul comunei Băcia, Florin Alba (foto). Este vorba de modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public din comună.

”Este un proiect în valoare de 657.308 de lei, finanţarea fiind de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin PNDL II. Partea de modernizare a sistemului de iluminat public a fost realizată pe aceeaşi infrastructură de reţea şi acelaşi amplasament. Au fost înlocuite corpurile de iluminat existente cu aparate de înaltă eficienţă energetică de tip LED, care au o durată de viaţă mult mai mare, de circa 100.000 de ore de funcţionare. Sunt aproape 500 de corpuri de iluminat cu o putere de 30 de W, amplasate în satele comunei şi 58 de corpuri cu o putere de 60 de W, amplasate pe DN66. Extinderea reţelei a însemnat amplasarea a 92 de stâlpi de iluminat metalici cu o înălţime de opt metri, pe care au fost montate LED-uri de 30 de W. Avantajele investiţiei sunt multiple. În primul rând, costul energiei electrice va fi semnificativ mai mic, am extins reţeaua şi în locurile unde până acum nu aveam iluminat public, dar am şi îmbunătăţit iluminatul public în toată comuna. Toate acestea duc la creşterea gradului de securitate, de siguranţă şi de confort pentru cetăţenii comunei noastre”, a declarat Florin Alba, primarul comunei Băcia. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura