Eveniment

Încă o amânare pentru cererea de ieșire din penitenciar a lui Monica Iacob-Ridzi

monica-ridzi11Astăzi Tribunalul Ilfov a analizat cererea de recuzare a medicului-legist care a întocmit raportul medico-legal cu privire la starea de sănătate a fostului ministru Monica Iacob-Ridzi. În urma ședinței de judecată instanța a stabilit să dea un răspuns cu privire la cererea de recuzare în 7 septembrie.

Potrivit unor juriști, în cazul în care medicul legist va fi recuzat, toate actele medicale cu privire la starea de sănătate a fostului ministru, întocmite de acesta, vor trebui refăcute.  Trebuie de precizat că expertiza medico-legală este un document care joacă un rol decisiv în eliberarea sau menținerea fostului ministru în închisoare. Acesta a fost cerut de instanță în dosarul în care Monica Iacob-Ridzi a solicitat întreruperea executării pedepsei din motive de sănătate. Pentru întocmirea raportului medico-legal experții au avut nevoie de mai mult de trei luni, acesta fiind cerut de judecător în 30 martie, fiind depus la dosar în luna iulie a. c..

Fostul ministru se află din 16 februarie în penitenciar, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă în care a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. Tot ieri, Tribunalul Ilfov a stabilit data de 16 septembrie pentru următoarea ședință de judecată la care va reveni asupra cererii de întreruperea executării pedepsei a fostului ministru. (Natalia Bumbac)

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura