FlashPolitica si administratie

Inaugurare la Sântãmãria-Orlea

Magdalena Şerban

Ieri, comuna Sântămăria-Orlea a fost gazda mai multor oficialităţi locale şi judeţene, venite să participe la festivitatea de inaugurare a  unei porţiuni de 8 km din DJ 668 Bucium Orlea – Gânţaga, complet modernizat, precum şi a noii construcţii a mult aşteptatului pod peste râul Strei, din satul Balomir.

O investiţie cu greutate
La baza procesului de modernizare, a stat o finanţare europeană obţinută prin Programul Operaţional Regional, cu o valoare iniţială de proiect de 11 milioane lei şi o valoare licitată de 7,5 milioane de lei. Lucrările au fost începute în anul 2009, iar toamna aceasta a adus finalizarea lor. Actualul pod măsoară 42 m lungime şi are o lăţime de 7,8 m, plus trotuarele, comparativ cu vechea construcţie, care avea o lăţime de doar 4 m, neîncadrându-se în standardele unui drum judeţean. Constructorul garantează 100 de ani pentru pod şi cel puţin şapte ani pentru drum. De menţionat că DJ 668 este primul proiect cu finanţare europeană finalizat în judeţul Hunedoara şi cifrează 35 de km lungime, (DN7 – Turmaş-Tămăşasa-Dâncu- Mare-Valea Sângeorgiului-Călan -Strei-Sângeorgiu-Bretea Română- Gânţaga-Covragiu-Berc-Bucium-Orlea-Balomir-DN66), opt podeţe din materiale prefabricate, nouă podeţe tubulare şi 22 de podeţe laterale. Totodată, separat de această finanţare europeană, s-a realizat, din bugetul CJ Hunedoara, o lucrare amplă la trecerea de cale ferată de la Subcetate, în valoare de 130.000 de lei, ce a însemnat schimbarea traverselor, reglarea sistemelor de avertizare, precum şi a sistemelor care delimitează gabaritul podului.
“Este o zi foarte importantă pentru comuna Sântămăria-Orlea, însă la fel de importantă şi pentru localităţile vecine, precum şi pentru toţi cei care vor traversa acest pod şi vor parcurge drumul. Din 1996, de când am fost ales întâia oară în funcţia de primar, mi-am făcut mai multe planuri. Unul dintre ele a fost modernizarea acestui drum şi în special a  podului, pentru că în urmă cu opt ani, o viitură a făcut ravagii, iar vechiul pod a avut mult de suferit, fiind foarte afectat. Aproape o lună de zile, am avut multe necazuri pe capul meu şi a trebuit să apelez la diferite forme de ajutor, ca să pot face posibilă trecerea în această zonă. Au urmat proiectele, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, parafând aceste lucrări ce au venit ca o mană cerească pentru comunitate”, a precizat, în discursul său, Victor Ioan Filip, primarul comunei Sântămăria-Orlea.

One thought on “Inaugurare la Sântãmãria-Orlea

  • buna treaba, facuta tot de directia drumurilor judetene falimentare, ca ei au castigat licitatiile pe bani europeni la molot si de efort si entuziasm au falimentat subit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura