Actualitate

În zi de sărbătoare, mare târg la Pui

07-stoicaMagdalena Şerban

Vestitul târg de la Pui îşi va deschide porţile mâine, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, aşa cum e datina locului. Aici, cererea va fi balansată de ofertă, paleta expozanţilor fiind una vastă.

Organizat în fiecare an, în 14 octombrie, târgul din 2016 se anunţă mai amplu decât cele de până acum, comercianţii de animale, dar şi de alte produse alimentare sau nealimentare putându-şi întinde tarabele pe o suprafaţă de 3,5 kilometri, chiar în centrul satului reşedinţă.
„Invităm comercianţii din toate ramurile să ne aleagă pentru a-şi expune marfa, iar pe localnici şi bineînţeles, pe toţi hunedorenii interesaţi, ba chiar şi pe cei din afara judeţului, îi aşteptăm cu drag la târgul nostru”, este invitaţia lansată de Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui. Animale, turtă dulce, ceaune, haine, legume şi fructe de sezon, murături, dar şi vestiţii mici şi virşli, toate vor fi aduse în faţa vizitatorilor, pentru comercializare. De precizat că evenimentul este cel de-al doilea târg de animale care are loc, anual, în comuna Pui, primul dintre acestea fiind organizat la 1 mai.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura