În vacanţă, printre betoane

Îmi spun nişte rude din Bucureşti că au petrecut concediul la Buşteni şi că s-au întors cu două zile mai repede. „Pe căldurile astea?” îi întreb. „Nu era mai bine la răcoare, printre brazi, în Buşteni?”
Din păcate, în Buşteni s-a construit şi se construieşte atât de mult, încât răcoarea nu mai ajunge să se propage dinspre pădure, printre zecile, sutele de vile şi pensiuni, toate având curţi betonate şi fără verdeaţă. „Era exact ca în Bucureşti”, mi se spune. Cald acolo, cald la Buşteni, praf în exces de la circulaţia infernală de pe Valea Prahovei, cald de la vilele fără verdeaţă, aglomeraţie – cei care vin la Buşteni pentru aer curat se numără cu miile – pur şi simplu, nu mai ai unde să te refugiezi. Dacă nu te ţine condiţia fizică s-o iei pe abrupturile Bucegilor, nu faci decât să schimbi aglomeraţia din Bucureşti cu cea de la Buşteni. La telecabine sunt cozi enorme, primul parc de Doamne-ajută e la Sinaia, deci urcă-te în maşină etc., etc.
Auzindu-i, m-am bucurat că turismul în judeţul Hunedoara pare să se dezvolte pe alte coordonate. E bine să ai hoteluri, vile şi pensiuni, dar e şi mai bine să faci turism cultural, avâd un număr rezonabil de hoteluri, vile şi pensiuni, bine integrate în peisaj şi fără exces de betoane.
Aici fac o paranteză. Citeam în ziarul „Unirea”, care apare la Alba Iulia, că a fost excesiv betonată cetatea de acolo. Nu am fost în ultima vreme să văd dacă e aşa sau nu, dar constat o poftă nebună a unor edili de a extirpa orice urmă de verdeaţă. În context, ideea de a transforma centrul Devei (zona din faţa Primăriei) într-o agora betonată, fără copaci (doar cu mai nou nelipsiţii tuia, mulţi dintre ei în curs de uscare la doar două-trei luni după plantare), mi se pare criminală. Verile sunt tot mai calde, iar la Deva se taie din ce în ce mai multă vegetaţie. Iarba a ajuns să fie înlocuită cu pietricele albe – cică pe motive de estetică… Cred că rigolele cu pietricele albe sunt mai uşor de întreţinut decât iarba, care trebuie udată, cosită, îngrijită, ba are şi tupeul să se usuce din când în când… Dar dispar, rând pe rând, toate micile zone verzi, care dau farmec şi căldură unui oraş. Pomii răcoresc, oferă umbră, ameliorează duritatea de piatră a clădirilor. Sunt un paravan împotriva gazelor de eşapament. Arhitecţii adevăraţi ştiu asta, şi totuşi, nu intervin în favoarea oraşului în care trăim cu toţii.
Revenind, cred că avem încă timp să direcţionăm turismul, astfel încât el să fie o industrie în acord cu mediul. Nu doar străinii, ci şi noi, localnicii, trebuie să ne bucurăm de armonia între verde şi obiectivele culturale, atât de bine integrate în peisaj. Altfel, vom fi doar oameni printre betoane.