În sfârşit, Staţiunea Straja va avea reţea de apă potabilă!

Adriana Năstase

După zeci de ani în care Staţiunea Straja nu a beneficiat de reţea de apă potabilă, iată că minunea se va întâmpla. Astfel, în şedinţa de ieri, 30 septembrie 2019, a Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost adoptată o hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, studiu de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Alimentare cu apă potabilă în Staţiunea Straja – Lupeni”.

Un rezervor nou
Proiectul presupune pomparea apei potabile printr-o aducţiune cu cinci staţii de pompare intermediare, începând cu staţia de Tratare a apei Braia până la rezervoarele existente de cca. 130 mc din zona Schitului Straja, unde se va construi un rezervor nou pentru apă potabilă. Tot aici va fi amplasată şi ultima staţie de pompare SP 5 pentru a transporta apa potabilă şi la rezervoarele existente 2×90 mc (amplasate la cota 1.470) la extremitatea sudică a complexului de cabane „Straja veche”, au anunţat reprezentanţii CJ Hunedoara.
În vederea asigurării necesarului de apă potabilă pentru populaţia din zonă se impune construirea unui rezervor nou de 500 mc, din care se va face distribuţia apei potabile către consumatori. Rezervorul va fi dotat cu o mini-staţie de clorinare complet automatizată, care va asigura clorinarea apei.

De jos în sus
„Proiectul a pornit în vară când, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, cu primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă, am văzut la faţa locului ce se întâmplă. Împreună cu operatorul SC Apa Serv Valea Jiului SA am ajuns la concluzia că cel mai bine este ca apa să fie transportată de jos, din Lupeni, către Straja. Nu va fi scoasă la licitaţie această lucrare, pentru că va fi executată de operatorul de apă”, a declarat Costel Avram, administratorul public al judeţului Hunedoara.
Potrivit principalilor indicatori tehnico-economici, valoarea totală a investiţiei este de 5.011.057 de lei. Reţeaua de aducţiune va măsura 4,18 km, cea de distribuţie va avea 1,95 km şi vor fi instalaţi 16 hidranţi de stingere a incendiilor. Investiţia va fi realizată de societatea Apa Serv Valea Jiului SA, iar timpul de implementare estimat este de 12 luni.
Reamintim că, în luna octombrie 2017, a fost finalizat proiectul „Colector menajer în Staţiunea turistică Straja – Lupeni”, reţeaua de canalizare realizată având o lungime de 5.133 metri. Valoarea proiectului implementat de SC Apa Serv Valea Jiului SA a fost de 2.243.938 de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

11 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

11 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

11 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

11 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

11 ore ago