Conducerea Apa Serv Valea Jiului, cea a municipiului Lupeni, dar şi reprezentanţi ai investitorilor din Staţiunea Straja, au avut o primă rundă de discuţii pe marginea acestui proiect extrem de important pentru turismul din vestul Văii Jiului. Operatorul de apă şi canalizare a făcut o primă estimare a sumei necesare pentru construirea şi branşarea cabanelor din Straja la reţeaua de apă şi canalizare, iar costurile se ridică la circa 1,3 milioane de euro. Acelaşi tip de investiţie este necesar şi pentru Staţiunea Parâng, iar Apa Serv Valea Jiului caută soluţii de finanţare a proiectelor.
„Am avut o întâlnire cu primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, şi cu investitori, unul dintre ei fiind Emil Părău, exact pe această temă şi identificăm resursele financiare pentru realizarea acestei investiţii. Nu putem spune că Straja şi Parângul se vor putea dezvolta fără apă şi canalizare. La Lupeni am înţeles că deja există un studiu de fezabilitate pentru acest proiect, el va trebui adus la zi, dar costurile estimative nu ar depăşi 1,3 milioane de euro”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului. În cele două staţiuni de schi din Valea Jiului, alimentarea cu apă se face din puţuri, iar apele menajere sunt deversate în fose septice. Nu o dată, în plin sezon, acestea au refulat şi pe lângă problema poluării au creat un disconfort imens turiştilor aflaţi în staţiune. (M.Gânju)
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…