Categories: Actualitate

POTENȚIALE PERICOLE SCOASE DIN TRAFIC DE CĂTRE POLIȚIȘTI: ȘOFERI DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE, A ALCOOLULUI ȘI FĂRĂ PERMIS

Trei bărbați depistați de polițiști încălcând prevederile legale, sunt cercetați pentru infracțiuni rutiere, inclusiv consum de substanțe psihoactive, de alcool și conducere fără permis.

Primul caz a fost înregistrat noaptea de 3 mai 2026, când un bărbat de 36 de ani a fost oprit în trafic, în localitatea Cristur. Testarea cu aparatul din dotare a indicat prezența substanțelor interzise. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce. Analizele toxicologice ulterioare au confirmat consumul de substanțe psihoactive, în cauză fiind întocmit dosar penal.

În aceeași noapte, un alt bărbat, în vârstă de 30 de ani, a fost depistat în trafic în aceeași localitate. Și în cazul său, testarea inițială a indicat consum de substanțe interzise, rezultat confirmat ulterior prin analize de laborator. Și în acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Al treilea caz a avut loc în data de 5 mai 2026, în jurul orei 15:00, în orașul Petrila, unde un tânăr de 23 de ani a fost observat în trafic de către polițiști, conducând haotic. După ce a fost oprit, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 0,85 mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările au indicat faptul că acesta nu posedă permis de conducere și ar fi luat autoturismul fără acordul proprietarului (fratele său). Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt.

Recomandări preventive:

* Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
* Respectați legislația rutieră și conduceți doar dacă dețineți permis valabil.
* Evitați să urcați la volan în stare de oboseală sau sub influența unor substanțe care afectează capacitatea de reacție.
* Nu utilizați un vehicul fără acordul proprietarului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

19 minute ago

Bulina albă

Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…

19 minute ago

Bulina neagră

Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…

21 de minute ago

Cum a câștigat un hunedorean lupta cu birocrația după ce „poștașul” ar fi semnat în locul lui

O eroare aparent banală de la Di­recția de Finanțe – omiterea unei scări de bloc…

24 de minute ago

Regina escrocheriilor scapă de pușcărie

Femeia a reușit să seducă mai mulți vârstnici și să-i lase fără bani. În urmă…

24 de minute ago