ComunitatePolitica si administratie

În sfârșit, orașul Geoagiu va avea o creșă!

Magdalena Șerban

Comunitatea din Geoagiu va avea posibilitatea să-și lase copilașii în grija unui personal calificat și într-o locație modernă, administrația publică de aici făcând demersurile necesare astfel încât prin Compania Națională de Investiții (CNI) să se construiască o creșă.

Prima, la nivel local
În toate localitățile din România este nevoie de creșe, de foarte mulți ani. Un ajutor important vine acum de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației care finanțează, prin CNI, construcția de la zero și dotarea cre­­șelor. Predarea amplasamentelor rămâne în sarcina conducerilor publice, asigurarea terenului aferent fiind o obli­gație a acestora. Într-un astfel de con­text, cu 42 de solicitări de înscriere în unitățile antepreșcolare înregistrate în ultimele 12 luni, o creșă a devenit unul din­tre obiectivele mult dorite la Geoa­giu. Investiția constă într-o construcție nouă, cu o suprafață de 1.244 metri pă­trați, precum și în asigurarea dotărilor ne­cesare și respectarea normelor ac­tu­ale în domeniu. Edificiul va fi amplasat pe strada Calea Romanilor, nr.149, mai exact în imediata vecinătate a școlii pri­mare. Potrivit notei de fundamentare, prin implementarea acestui proiect se vor oferi oportunități de îngrijre, dez­vol­tare și învățare în egală măsură tuturor copiilor, indiferent de religie, mediu cultural de proveniență sau statut so­cio-economic. De asemenea, se va moderniza infrastructura educațională, esențială pentru dezvoltarea timpurie a copiilor și a capacității de integrare so­cială a acestora. „În fapt, este un răs­puns administrativ la doleanțele locui­to­rilor noștri. Ținând cont că numărul nou născuților în ultimii trei ani este de 279, era firesc să existe și cerere din partea locuitorilor din Geoagiu. Sigur că e o mare bucurie pentru orice familie să poar­te un micuț în brațe, dar nu toți pă­rinții își permit să stea acasă să-l creas­că. Locurile de muncă sunt competitive, la mare căutare în ziua de azi și fiecare se gândește să-și păstreze serviciul și să evite orice formă de risc ulterior revenirii în câmpul activ unde lucrurile se schimbă concomitent cu pretențiile an­gajatorilor. Nu toți au părinți sau bunici apți să țină pasul cu un prichindel (unii sunt bolnavi sau chiar greu de­pla­sabili, alții poate muncesc, la rândul lor) și mai cu seamă se merge pe ideea, de altfel sănătoasă și corectă, că un copil trebuie să parcurgă toate etapele vieții pentru a atinge o dezvoltare solidă și a deveni un adult pregătit în totalitate pentru încercările cotidiene. Ne bu­cu­răm că putem da o asemenea veste bună și doresc să reamintesc că orice investiție majoră, indiferent cât de mult e prioritizată, cere timp. Dacă am putea ca azi să scriem proiectul și mâine să avem totul gata, am realiza imposibilul. Mulțumesc celor care înțeleg cum merg lucrurile din punct de vedere birocratic (faze și termene ce trebuie bifate), având încredere că ce s-a promis se va face. Transmit un gând fru­mos și pașnic în plin post creștin, în în­tâmpinarea săr­bă­torilor pascale. Doamne ajută!“, a afirmat Vasile Cărăguț, primarul din Geoa­giu (foto stânga).

A venit timpul și pentru această investiție
Viceprimarul Carmen Călugăr (foto dreapta) a subliniat faptul că o urbe fără sistem edu­cațional bine definit va avea pro­bleme în viitor. „Primii pași în micul uni­vers al copilăriei sunt dictați de creșă, apoi de grădiniță. Dacă sunt ratați, se poate considera ca s-a furat startul. In­tegrarea socială și obișnuirea copilului să se raporteze la semenii lui, să știe să împartă, să dăruiască, să primească, să observe și apoi să practice empatie, toa­te sunt deosebit de importante pen­tru croirea caracterului său. Era timpul ca Geoagiu să aibă o creșă“, a precizat edilul. Mai trebuie menționat că în România, după 1990 a scăzut dramatic numărul de creșe. În 2007 mai erau circa 270 din totalul de 840 care se în­re­gistrau în primul an de după schim­barea regimului politic. În următorii 10 ani s-a remarcat o ușoară creștere, nu­mărul creșelor depășind 350, datorită unor investiții din fonduri europene. Și to­tuși, nevoia e constantă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura