În scandalul pe tema banilor alocaţi de Primăria Deva pentru serviciul judeţean de ecarisaj. Adevărul este la mijloc, dar…

26 mai 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Asistăm în aceste zile la un scandal care se duce pe Facebook, scandal provocat de finanţarea Serviciului Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân. Ştiţi de acest serviciu, care era finanţat în proporţie de 80 la sută de către Consiliul Judeţean, însă Curtea de Conturi a decis că e vorba de o încălcare a legii. În fine, Serviciul s-a reorganizat, iar astăzi, miercuri, aleşii locali de la Deva sunt chemaţi să voteze alocarea sumei de 758.010 de lei pentru acest serviciu.

De unde a pornit scandalul?
Deveanul Alin Amititeloaie, membru al Grupului de iniţiativă „Civitas“ Deva, un grup foarte activ pe Facebook, s-a sesizat, după ce a intrat în posesia documentelor şedinţei de astăzi a Consiliului Local Deva privind proiectul alocării banilor către serviciul respectiv. „În şedinţa de CL de miercuri, 27 mai, se vor împărţi, cu dărnicie, alte mari sume de bani. Tot felul de asociaţii şi organizaţii vor primi finanţări nerambursabile.Dacă aceşti bani ar prisosi, n-ar fi fost nici o problemă. Dar nu pot uita cum se rugau delegaţii profesorilor în dezbaterea publică a bugetului pe anul trecut să se facă ceva cu faptul că îngheaţă copiii în sălile de clasă, că nu au bani pentru cretă, săpun şi hârtie igienică. Li s-a răspuns că banii sunt puţini şi nu ajung la toată lumea. Când vine vorba despre alocările pentru investiţii, nu sunt bani şi trebuie luate credite. Dacă adăugăm larga gamă de gratuităţi şi subvenţii oferite de administraţia locală, vom înţelege de ce nu ajung niciodată banii pentru dezvoltarea oraşului. Nu-mi fac iluzii că nu vor trece proiectele. Frăţia din CL funcţionează perfect. Cele două poziţii de viceprimar reprezintă trocul politic necesar pentru asigurarea majorităţii. Nu-mi fac griji nici că cei noi care vor intra în CL ar fi altfel. Aţi văzut ca USR Deva să ia vreo atitudine, să se zbată, să comunice, să vă vorbească despre toate astea? Nu. De ce? Pentru că vor şi ei un loc la masă după alegerile viitoare. Cu ajutorul domnului consilier local Ioan David, căruia îi mulţumesc pentru asta, am obţinut niste informaţii absolut aiuritoare referitoare la acest serviciu judeţean. E o noutate pentru noi, locuitorii municipiului Deva, să aflăm detalii şi amănunte despre proiectele de HCL-uri. Mult clamata transparenţă administrativă are cu totul alte înţelesuri în Primăria Deva. Peste 750.000 de lei merg la ADI doar din partea Devei! Aş întreba ong-urile care se ocupă cu protecţia animalelor, câţi câini ar salva şi îngriji doar cu contribuţia Devei. Pentru că trebuie să ştiţi un lucru: câinii capturaţi de acest serviciu de hingheri, care este A.D.I., sfârşesc prin a fi ucişi. Nu sunt salvaţi, nu sunt ocrotiţi (aşa cum, cu ipocrizie maximă, apare în denumirea asociaţiei), ci sunt ucişi. Tot cu ajutorul dlui consilier, am aflat organigrama serviciului. Năucitor! Organigrama: director executiv; director economic; referent contabil; magazioner; referent Resurse umane; referent Achiziţii publice; şef coloană auto; medici veterinari – 5; şoferi – 9; prinzători câini – 7; îngrijitori – 5. Avem mai mult personal TESA decât îngrijitori câini. De fapt, îngrijitorii reprezintă personalul cu numărul cel mai mic din toată organigrama”, a scris Alin Amititeloaie pe pagina sa de Facebook.

De ce tot Nicolae Oprean?
„Avem 9 şoferi, dar doar 7 prinzători. Cum funcţionează asta? Ce fac atâţia referenţi? Ce face şeful de coloană? Avem doar 5 îngrijitori pentru 5 adăposturi. Câte un îngrijitor pentru fiecare adăpost public!!! Cum e posibil aşa ceva? Răspunsul e unul singur: câinii nu vor fi păstraţi prea mult în viaţă în adăposturi. Aşa cum a fost şi până acum, acest ADI nu e nimic altceva decât un alt mijloc de a asigura nişte salarii foarte bune pentru oameni apropiaţi de partidele politice (chiar, ce salarii or fi având cei de la birouri? Că mă îndoiesc că hingherii au salariile mari). În continuare, câinii vor fi ucişi. În continuare, programele de sterilizare în masă sunt refuzate. De ce? Pentru că sterilizarea ar închide sursele de abandon. Iar acest A.D.I. are nevoie de câini pe străzi ca să-şi justifice existenţa. De ce sunt ucişi câinii? Pentru că eutanasierile şi neutralizările cadavrelor se fac pe bani. Îngrijirea unui câine nu aduce nici un ban, nimănui. Mă doare atât de tare, atât sufletul, cât şi mintea. Dar, deocamdată, nu pot face nimic. Sunt convins că frăţia existentă în CL Deva va trece proiectul. Nu am cui să fac vreun apel la raţiune şi umanitate”, a adăugat Alin Amititeloaie pe reţeaua de socializare.
Deveanul i-a adresat mai multe întrebări primarului Devei, una fiind „de ce Nicolae Oprean, cel responsabil de dezastrul produs de fostul ADI, este în continuare, şeful noului serviciu? Aţi promis public că acest lucru nu se va întâmpla. Cu tot respectul, dl Oprean are un istoric prost de gestionare a banului public, cantina şi fostul ADI. De ce tot el gestionează bugetul? Chiar nu există altcineva?”, l-a întrebat Alin Amititeloaie pe edilul şef.

Finanţare de la 52 de primării din judeţ
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, nu a întârziat să-i răspundă deveanului Alin Amititeloaie.
„Adevăruri despre gestionarea situaţiei animalelor fără stăpân: Problema animalelor fără stăpân este gestionată integrat la nivelul judeţului Hunedoara de o asociaţie de drept public, denumită ADI «Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân». Această asociaţie este formată în prezent din 52 de membri cu drepturi egale, şi anume majoritatea primăriilor de municipii, oraşe şi comune din judeţul Hunedoara. În cadrul ADI «Serviciul Judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân», cei 52 de membri au votat o cotizaţie de 11 lei/persoană/an pentru funcţionarea serviciului, cotizaţie ce va fi suportată din bugetele locale ale primăriilor. Cetăţenii Devei nu vor plăti nici o taxă în plus pentru acest serviciu!. Tot în cadrul ADI »Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân», cei 52 de membri au stabilit o organigramă a serviciului la nivel de judeţ. Costurile cu salariile angajaţilor serviciului şi celelalte cheltuieli de funcţionare sunt suportate de către toate cele 52 de primării din judeţ – şi nu doar de Primăria Deva, aşa cum, tendenţios, a fost prezentat subiectul de către unii diversionişti pe platformele de socializare. Din cei 52 de membri, până în prezent 51 de membri au votat deja, în şedinţele de Consiliu Local, cotizaţia de 11 lei/persoană/an pentru funcţionarea serviciului. Cu toţii iubim animalele şi dorim rezolvarea civilizată, la standarde europene, a situaţiei animalelor abandonate. În acelaşi timp, reamintim că prioritare pentru noi sunt siguranţa şi sănătatea cetăţenilor Devei”, a venit replica edilului şef al reşedinţei de judeţ Florin Oancea, pe tema finanţării Serviciului pentru ocrotirea câinilor vagabonzi.
Vom vedea cum vor vota consilierii locali acest proiect de hotărâre. Dar nu aceasta este problema, fiindcă, adevărul în legătură cu acest subiect este undeva la mijloc. Dreptate are şi Alin Amititeloaie, dar pe de altă parte are şi primarul Florin Oancea, în privinţa alocării banilor către asociaţia care se ocupă de câinii fără stăpân din judeţ. Problema este ca aceşti câini să fie adunaţi de pe străzile localităţilor hunedorene, duşi în adăposturi, sterilizaţi şi pe cât posibil să fie daţi în adopţie. Este singurul mod uman şi corect de a rezolva problema câinilor vagabonzi.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 27.05.2020

George Cătălin Feher, tânăr din Valea Jiului Pentru că a fost condamnat la cinci ani, 11 luni şi 10 zile...

Bulina albă, 27.05.2020

Costică Sava, viceprimarul comunei Ilia Pentru că a intervenit rapid, aplanând conflictul iscat în comună, după ce drumul din zona...

Gura lumii, 27.05.2020

Vorbesc gurile rele că nişte inspectori s-au trezit acum, în plină pandemie, să verifice angajatorii dacă sunt dotaţi cu ce...

Închide