În obiectiv, trei investiţii majore în comuna Densuş

21 martie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Primarul din Densuş şi-a propus ca din bani guvernamentali să execute mai multe lucrări de modernizare la nivel de comună. De curând, acesta a depus trei proiecte de investiţii pe Ordonanţa nr. 28, în speranţa că vor fi declarate finanţabile.
„Ne dorim ca pe parcursul anului să reuşim să cuprindem în procesul de dezvoltare locală trei mari obiective. Primul ţine de modernizarea unor străzi şi drumuri din satele Peşteana, Peşteniţa, Ştei şi Poieni. Momentan, sunt doar pietruite şi trebuie asfaltate, plus lărgite şi prevăzute cu rigole de scurgere, acolo unde e cazul. Am estimat că am avea nevoie de circa 800.000 de lei pentru a pune în practică ce ne-am propus. Şi aşa, ar mai rămâne de rezolvat câteva drumuri, unele chiar de pământ, care din pricină că nu au documentaţiile întocmite şi nu le avem incluse în inventar nu pot fi prevăzute în programe de acest gen. O a doua axă de investiţii vizează finalizarea reţelei de canalizare în localităţile Densuş şi Hăţăgel, dar şi asigurarea unor dotări pentru staţia de epurare din Peşteana, care este veche. Lucrările au fost începute cu ani în urmă, însă din cauză că pe vechea Ordonanţă nr.7 nu s-au mai alocat bani, acestea au stagnat. Am făcut o expertiză tehnico-financiară în urma căreia am scris un nou proiect, pentru a reuşi să finalizăm totul. Ar fi peste 300 de gospodării din Densuş şi Hăţăgel care ar beneficia de o astfel de utilitate. Suma necesară este de circa 500.000 de lei. De asemenea, pentru modernizarea iluminatului public din întreaga comună am depus un alt proiect, în valoare de 550.000 de lei, consumul actual de energie electrică fiind prea mare, din pricina vechimii lămpilor şi a întregii instalaţii”, arată Adrian Vîrtopean (foto), primarul comunei Densuş. (M. Şerban)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
„Băniţa ecologică şi turistică“, un proiect local ce trebuie actualizat

Vizitatorii needucaţi care aruncă gunoiul în locurile pline de istorie şi apartenenţa administrativă incertă a unor obiective turistice de mare...

Clasamentul Ligii A Realsport „s-a rupt”

Principalul eşalon al campionatului municipal de minifotbal din Deva şi-a împărţit echipele în două plutoane, cu cinci etape înaintea finalului...

Luptă în doi pentru şefia Ligii a V-a

După retragerea Mureşului Pricaz, lupta pentru prima poziţie a Ligii a V-a se va da în acest sezon între două...

Închide