Politica si administratie

În minele din Valea Jiului, încã se lucreazã cu sapa

Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, susţine că este o problemă în ceea ce priveşte minele din Valea Jiului, care urmează să fie absorbite de Complexul Energetic Hunedoara în cursul acestui an.

„În aceste locuri încă se lucrează rudimentar, cu sapa şi picamerul. Nu se mai poate astfel. Apoi, la Termocentrala de la Mintia nu s-au făcut modernizări. În aceste condiţii, există riscul ca în anul viitor, termocentrala să nu mai poată funcţiona. În prezent, la Mintia se lucrează cu grupuri energetice care nu sunt modernizate. De aceea, trebuie pus accent pe investiţii”, a declarat prefectul judeţului. Vasilescu susţine că pentru CEH, trebuie obţinut un preţ reglementat, astfel încât complexul să nu intre în insolvenţă. „Există două variante agreate pentru privatizarea Complexului Energetic Hunedoara. Una se referă la vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, iar cealaltă la vânzarea pachetelor de acţiuni pe bursă”, a adăugat prefectul de Hunedoara. Sorin Vasilescu spune că CEH trebuie să fie un complex strategic, pentru echilibrarea Sistemului Naţional Energetic. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura