Actualitate

În loc să-i ude florile, îi golea casa

Oana Mihnea

O femeie din municipiul Deva şi-a găsit casa aproape goală la întoarcerea din străinătate. Hoţul era mai aproape de ea decât ar fi crezut.

În perioada cât aceasta a fost plecată la muncă în afara ţării, şi-a rugat sora să se îngrijească şi de bunurile ei, lăsându-i cheile de la apartament. Femeia a plecat liniştită, având siguranţa că i-a rămas casa pe mâni bune. Locuind în acelaşi spaţiu, ginerele surorii sale a avut şi el acces la cheile apartamentului şi la un moment dat s-a oferit să se ocupe el de locuinţă. Treptat, din luna mai a anului trecut şi până în urmă cu câteva zile, a tot făcut vizite în casa cu pricina. Asta nu ca să ude florile, ci să fure ce era mai de valoare în interiorul casei. În toată perioada a reuşit să pună mâna pe haine şi aparatură electronică în valoare de 10.000 euro. Odată întoarsă din străinătate, femeia s-a îngrozit când a văzut câte lucruri îi lipsesc din imobil. A anunţat imediat poliţia, iar în urma cercetărilor, tânărul de 26 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore. În timpul audierilor, acesta nu şi-a recunoscut fapta.
Se pare că tânărul a mai avut şi în trecut probleme cu legea, de curând fiind eliberat din arest, după ce şi-a ispăşit o pedeapsă tot pentru furt calificat. De data asta, a scăpat, fiind cercetat doar cu control judiciar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura