În loc de bani, controale!

04 spital_hunedoaraNatalia Bumbac

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) efectuează în această perioadă o serie de controale la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara, dar şi la spitalele din Hunedoara, Brad şi Orăştie. Tema verificărilor este legalitatea încheierii contractului pentru serviciile medicale de spitalizare de zi dintre unităţile medicale şi CJAS Hunedoara, susţin reprezentanţii instituţiei.
„Nereguli la toate trei spitalele”
„În luna aprilie 2015, managerii spitalelor din Hunedoara, Brad şi Orăştie au refuzat să încheie contractele cu CJAS Hunedoara, motivând că sumele decontate pentru serviciile medicale de spitalizare zi sunt prea mici. În luna mai s-a ajuns la Comisia de mediere de la CNAS, care a decis că spitalele intră într-un proces de monitorizare pentru a se stabili dacă este sau nu nevoie de creşterea sumei respective. Astfel, echipe de control de la CJAS Hunedoara au mers la spitalele din Brad, Orăştie şi Hunedoara pentru a verifica modul în care s-au făcut spitalizările de zi în lunile mai – iunie. La Spitalul din Hunedoara s-au făcut verificări doar pentru luna aprilie, deoarece era un volum foarte mare de documente. Au fost încheiate rapoartele la aceste verificări, iar la toate cele trei spitale s-au identificat nişte nereguli, fiind sancţionate conform prevederilor legale. Din 19 octombrie, CNAS desfăşoară controale atât la instituţia noastră cât şi la cele trei spitale, pe aceeaşi temă”, a explicat Ecaterina Cumpănaşu, directorul economic cu atribuţii delegate de preşedinte al CJAS Hunedoara. Aceasta a adăugat că în urma verificărilor CNAS se va stabili dacă şi cu cât se vor suplimenta sumele solicitate de cele trei spitale din judeţ.
„Ni se decontează jumătate din cheltuieli”
„Sumele alocate de CJAS Hunedoara nu acoperă cheltuielile pe care le avem cu spitalizările de zi, aproape jumătate din sumă nu ne este decontată. Din aprilie 2015 decontăm peste 1.000 de pacienţi lunar din resurse proprii, pe cheltuiala spitalului. Cu toate acestea, suntem cu plăţile la zi, nu avem nici un leu datorie. Dar din momentul acesta nu mai rezistăm mult. Diferenţa dintre cheltuielile pe care le avem cu serviciile de spitalizare de zi este prea mare faţă de suma alocată prin contractul cu CJAS Hunedoara. Avem nedecontaţi aproximativ 1,5 milioane de lei pentru aceste servicii”, a afirmat Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului din Hunedoara.
Nu este primul control din acest an pe tema serviciilor de spitalizare de zi, la Spitalul din Hunedoara. Începând de ieri, CJAS Hunedoara desfăşoară un nou control la unitatea spitalicească, demarat în urma unei sesizări. Acest fapt a fost confirmat atât de către conducerea spitalului, cât şi de către Ecaterina Cumpănaşu, directorul economic cu atribuţii delegate de preşedinte al CJAS Hunedoara. „Controlul a fost demarat în urma unei sesizări şi nu are nici o legătură cu vreo altă instituţie cum ar fi ANAF”, a precizat directorul economic cu atribuţii delegate de preşedinte al CJAS Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.