Comunitate

În laboratorul DSP Hunedoara se lucrează aproape la „foc continuu“. Lunar, sunt testate peste 1.000 de probe

Exif_JPEG_420
Exif_JPEG_420

Natalia Bumbac

Activitatea de la laboratorul din subordinea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara este extrem de intensă. Zilnic, specialiştii de la această unitate testează şi obţin rezultate la peste 40 de probe pe zi, iar programul de lucru se desfăşoară frecvent şi în zilele libere, în funcţie de analizele care le sunt solicitate.

Testele de apă, cele mai frecvente
În laboratorul din cadrul DSP Hunedoara funcţionează cinci compartimente, unde pot fi efectuate teste de chimie alimentară, de chimie a apelor, de microbiologie, de toxicologie şi de radiaţii. Potrivit doctorului Estera-Graţiela Şovarschi, medicul şef al laboratorului, de la începutul acestui an, pe masa specialiştilor au ajuns peste 4.700 de probe, ceea ce presupune un volum de testare a peste 1.000 de probe pe lună. Cele mai multe analize au fost solicitate pentru microbiologia şi chimia apei, fiind urmate de testele de microbiologie medicală. Trebuie menţionat că pe lângă analizele probelor de apă efectuate în urma unor solicitări, DSP Hunedoara monitorizează în permanenţă calitatea apei potabile la nivelul întregului judeţ, conform unei Hotărâri a Guvernului. De asemenea, specialiştii DSP Hunedoara au efectuat un număr mare de determinări de noxe la locul de muncă din diverse unităţi, precum şi alte măsurători specifice în astfel de cazuri.

Şi aici e criză de personal
În afară de unităţile medicale sau de analizele efectuate prin programele naţionale de monitorizare a sănătăţii publice, la serviciile laboratorului poate apela orice persoană fizică. „La serviciile laboratorului poate apela oricine, contra cost. Există o listă oficială a preţurilor pentru fiecare tip de analiză, dată de Ministerul Sănătăţii prin Ordinul 208/2012. Testele solicitate prin programele naţionale, cum ar fi cele pentru anumite maladii, sunt gratuite”, au precizat reprezentanţii DSP Hunedoara. Aceştia au mai precizat că la acest laborator pot fi efectuate analize complete, excepţie făcând situaţiile care presupun apariţia de elemente noi, greu de identificat. Iar, atunci când este necesar, rezultatele sunt trimise pentru confirmare la Institutul Regional de Sănătate Publică de la Timişoara.
Aşa cum se întâmplă la majoritatea unităţilor medicale de stat, la laboratorul de la DSP Hunedoara persistă problema lipsei de personal. Frecvent, angajaţii de aici muncesc peste orele prevăzute în program, fiind solicitaţi şi în zilele libere, din cauza unor teste care trebuie efectuate în regim de urgenţă, sau la un anumit interval orar. În cadrul laboratorului activează patru medici primari de laborator, un biolog principal, doi chimişti şi şase asistente medicale principale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura