ComunitateFlash

În Deva, doar o locuinţă din o sută, are asigurare obligatorie

4 devaÎn municipiul Deva, doar unul dintr-o sută de apartamente are asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, autorităţile locale apreciind însă că numărul ar putea fi mai mare, în condiţiile în care unii proprietari preferă asigurările facultative, pentru a-şi proteja şi unele bunuri din casă.

“Legislaţia prevede că primăria trebuie să controleze câţi cetăţeni au încheiată o poliţă, dar metodologia de aplicare este ambiguă. Ultimele date pe care le-am primit de la PAID (pool de asigurare împotriva dezastrelor naturale, n.r.) sunt de la sfârşitul lunii noiembrie, când aproximativ 200 de proprietari de locuinţe din Deva aveau în vigoare o asigurare de locuinţă obligatorie”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor.
Potrivit acestuia, datele PAID nu reflectă, pe deplin, realitatea, deoarece proprietarii de locuinţe pot încheia asigurări facultative, iar acestea includ şi componenta obligatorie prevăzută de lege. Prin urmare, demersul unui control al asigurărilor de locuinţe ar fi costisitor, mai ales că autorităţile nu sunt obligate să facă acest lucru. “Primăria Deva a decis să nu fie luate măsuri în teren, pentru că este un demers costisitor. În opinia municipalităţii, cetăţenii sunt grijulii cu bunurile proprii“, a apreciat purtătorul de cuvânt.
În municipiul Deva, sunt identificate circa 21.000 de apartamente. În municipiul Hunedoara, localitate apropiată ca număr de locuinţe şi locuitori de municipiul Deva, au fost identificate 580 de poliţe de asigurare obligatorii. Autorităţile locale lucrează la o centralizare a poliţelor de asigurare facultative, astfel încât să poată creiona o situaţie exactă a locuinţelor asigurate împotriva dezastrelor sau riscurilor de orice fel. (A. Năstase)

One thought on “În Deva, doar o locuinţă din o sută, are asigurare obligatorie

  • Asigurarea obligatorie a locuintelor este jaf pe fata in favoarea firmelor de asigurari. Sper ca primaria Deva sa nu se implice in aplicarea acestie legi abuzive, creata in scopul imbogatirii firmelor de asigurari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura