În căutarea primei victorii

2 septembrie 2011 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Echipele CFR Simeria şi Jiul Petroşani au ca obiectiv obligatoriu victoria în meciurile pe care le susţin, azi, în runda a III-a a eşalonului trei, întrucât au rămas „restante” în primele două etape. În schimb, FC Hunedoara îşi propune primul succes pe teren propriu, pentru a dubla bucuria meciului câştigat la Timişoara.

Câştigă sau plătesc

Jiul e „învolburat”, după startul slab de campionat (o remiză şi-un eşec), însă se poate „linişti”, în cazul unui succes în meciul cu lidera Millenium Giarmata, programat, azi de la ora 17.00, pe teren propriu. Înainte de întâlnirea cu bănăţenii, alb-negrii au chemat preotul la stadion, pentru a scăpa de blesteme, iar managerul clubului, Gigi Borugă, a anunţat că în cazul în care jucătorii vor rata victoria atunci vor urma şi sancţiunile. „După eşecul, de acasă, cu Flacăra Făget, i-am iertat deoarece echipa are nevoie de linişte pentru reconstrucţie. Însă nu voi accepta la nesfârşit jocuri slabe şi rezultate modeste. Ori câştigă azi, ori vor începe sancţiunile”, a spus Borugă.

Intrarea în normalitate

CFR Simeria a rămas de căruţă după primele două runde, întrucât a agonisit un singur punct din şase posibile şi nu a marcat nici măcar un gol. Tehnicianul Marius Opric aşteaptă de la echipa sa să intre în normalitate şi să confirme valoarea demonstrată în campionatul trecut şi în meciurile de pregătire. Prima ocazie de reabilitare este chiar azi în partida cu ACS Recaş care va avea loc de la ora 17.00, pe Stadionul CFR Simeria. „Avem nevoie de victorie şi avem resurse să o obţinem. Dispunem de un lot valoros, cu jucători maturi care au mai trecut prin momente delicate şi care pot depăşi acest start nereuşit. Ne cunoaştem adversarii şi nu avem nici un fel de emoţii, pentru că în condiţii normale trebuie să câştigăm fără probleme. Nu se pune problema unor sancţiuni financiare în caz de nereuşită”, a afirmat Marius Opric.

„Glorie” şi pe „Michael Klein”

FC Hunedoara are cel mai bun bilanţ după primele două etape, dintre cele trei echipe hunedorene din eşalonul trei. Alb-albaştrii au strâns patru puncte, prin egalul (1-1) de acasă cu ACS Recaş şi victoria (1-0) din deplasare cu Poli II Timişoara. Fără griji majore, obiectivul trupei antrenate de Erik Lincar în meciul cu Gloria Arad (azi, ora 17.00, pe Stadionul Michael Klein) este găsirea „gloriei” şi pe propriul teren şi confirmarea printr-o nouă victorie a succesului de la Timişoara. (C. Marinuţ)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Traficantul de droguri din Petroşani a fost eliberat

Gheorghe Iacob, traficantul de droguri din Petroşani, în vârstă de doar 20 de ani, a fost ieri eliberat din arest...

Oraşele româneşti, cobai la mâna cui vrea…

Citesc pe site-ul realitatea.net că un intelectual britanic, Roger Scruton, afirmă că Bucureştiul nu mai este un habitat uman, ci...

Este oficial! Moloţ se va bate pentru al treilea mandat de şef al Consiliului Judeţean

Liderul liberalilor hunedoreni, Mircea Ioan Moloţ, îşi va încerca încă o dată forţele, în bătălia cu contracandidaţii săi, pentru a...

Închide