Comunitate

În acest an, la Sarmizegetusa investiţiile depind mult de alocările bugetare

04 Mihai Cornel Todoni - Primar Sarmizegetusa  2871Magdalena Şerban

La capitolul încasări de taxe şi impozite, comuna Sarmizegetusa stă bine, ţinându-se cont că la o populaţie de 1.179 de locuitori, anual, se colectează peste 95 la sută din datorii. Pe de altă parte, din banii strânşi la visteria locală, plus alocările primite de la Consiliul Judeţean, la care se mai adaugă finanţările obţinute pe seama unor proiecte accesate pe fonduri europene, tot se reuşeşte să se mai modernizeze câte ceva.

Comună mică, cu venituri pe măsură
„Impozitele aduc la bugetul local undeva la 1.700.000 de lei, an de an. Pentru 2012, s-a colectat 98 a sută din totalul dărilor. În cazurile de neplată, se trimit înştiinţări şi se caută să se iniţieze o înţelegere pe cale amiabilă, în primul rând. Sunt şi oameni cu probleme de ordin social şi financiar, ca peste tot în ţara asta, mai există şi alte categorii – a celor care uită să plătească sau a celor care au proprietăţi în zonă, dar sunt plecaţi şi îşi duc traiul în altă parte. În general, nu avem probleme majore, oamenii luând drumul primăriei în primul trimestru, pentru a-şi achita birurile. Vin mai ales atunci când îşi primesc subvenţiile de la APIA, pentru terenurile pe care le deţin. Pentru acest an, conform hotărârii guvernamentale, prin şedinţa de consiliu local, s-a aprobat indexarea taxelor şi impozitelor cu acel procent recomandat, în tandem cu rata inflaţiei”, a spus Mihail Cornel Todoni (foto), primarul din Sarmizegetusa.

Încă un proiect de investiţii
La rândul său, viceprimarul comunei, Adrian Claudiu Cordoş, a apreciat că „executarea lucrărilor  începute este un prim pas ce dorim să-l facem în 2013. Pe GAL-ul de care aparţinem, urmează să depunem în actuala sesiune, documentaţia unui proiect ce vizează asigurarea încălzirii centrale a primăriei, în valoare de 45.000 de euro. Din bugetul local, am demarat introducerea reţelei de apă în satele Sarmizegetusa, Hobiţa-Grădişte şi Breazova. Lucrările sunt începute anul trecut, iar în funcţie de ceea ce ne va permite bugetul din 2013, le vom continua. Tragem speranţa că vom avea parte de un buget cel puţin la nivelul celui din 2012. Vremurile sunt şi aşa cum sunt, dar căutăm să ne descurcăm în funcţie de cum se poate”, a arătat acesta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura