Comunitate

În acest an, Buceşul a dat un olimpic

04 OLIMPIC RAUL BOTA BUCESMagdalena Şerban    

Un elev al Şcolii Gimnaziale „Ion Buteanu“ din comuna Buceş s-a clasat pe prima poziţie la etapa judeţeană a Consursului naţional „Universul Cunoaşterii prin Lectură”, competiţie destinată elevilor care studiază în gimnaziu, în şcoli din mediul rural. Este vorba de Raul Bota (foto), care a fost notat cu 93 de puncte, adică punctajul cel mai mare la nivel de clasa a VII-a, urmând să participe în perioada 30 mai -3 iunie, la faza naţională, care se va desfăşura în localitatea Suceveni, de lângă Galaţi. De precizat că acest concurs se adresează atât instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română, cât şi celor cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Coordonator al elevului olimpic este Alexandru Ievuţa, profesor suplinitor în acest an la şcoala din Buceş, iar însoţitor  la faza naţională va fi directorul şcolii gimnaziale, Maximiliana Ştefan, profesor de limba şi literatura română. Aceasta a propus Consiliului Local al comunei Buceş să i se acorde elevului o bursă de merit, iar la final de an, să beneficieze de un premiu special. „Raul se numără printre elevii silitori şi merge bine şi la celelalte discipline de studiu. Participarea lui la o astfel de competiţie nu e nouă, ci a mai fost şi în ceilalţi ani, acum, însă, reuşind să ocupe prima poziţie la nivel de judeţ, aducându-ne mari satisfacţii nouă, profesorilor care l-am pregătit”, a spus Maximiliana Ştefan. La rândul său, primarul comunei, Traian Achim Mărcuş, consideră că „aşa cum este şi normal, un astfel de rezultat notabil pentru şcoala noastră trebuie răsplătit. În următoarea perioadă, o să vedem cum putem noi, administraţia locală, ca încadrându-ne în parametrii legali, să-l sprijinim financiar, prin acordarea unei burse. Apreciez munca profesorilor de limba şi literatura română, care fac cinste comunei cu rezultatele obţinute de elevi şi le doresc spor în continuare şi cât mai multe bucurii de acest gen”, a precizat edilul-şef al comunei Buceş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura