Actualitate

Implicaţiile scoaterii din insolvenţă a CEH

05 CEH-HunedoaraÎntr-un comunicat al Biroului de presă al Complexului Energetic Hunedoara sunt arătate câteva dintre implicaţiile imediate ale scoaterii din insolvenţă a societăţii, acţiune care nu se datorează, însă, îmbunătăţirii situaţiei economice şi financiare a unităţii.
Astfel, în această situaţie, există riscul iminent al executării conturilor societăţii de către creditori şi, implicit, punerea CEH în imposibilitatea asigurării materialelor şi serviciilor de strictă necesitate pentru continuarea activităţii din subteran sau de pe platformele energetice, precum şi dificultăţi în efectuarea plăţilor salariale. Posibila oprire a activităţii societăţii va conduce şi la sistarea furnizării agentului termic necesar încălzirii populaţiei din Deva şi Valea Jiului.
Conducerea societăţii încearcă, prin demersurile iniţiate cu Comisia Europeană, să asigure menţinerea în funcţiune a părţii viabile din cadrul CEH-SA, prin accesarea unor forme de ajutor de stat, atât pentru activitatea minieră, cât şi pentru cea energetică. În acelaşi comunicat se mai arată că recent aprobatul memorandum privind includerea în programul de închidere a două mine din cadrul Complexului Energetic Hunedoara reprezenta doar un prim pas în procesul de obţinere a autorizării ajutorului de stat pentru activitatea minieră din partea Comisiei Europene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura