Sport

Ianis a reușit! S-a transferat la Genoa

La mijlocul anului trecut informam despre încercările unui fotbalist junior legitimat la un club din municipiul reședință de județ care dorește să evolueze într-un campionat puternic, cel italian.

A început la Primavera Deva
Ei bine, după mai multe etape de verificare, teste în jocurile de pregătire și, mai ales, ca urmare a impresiilor po­zi­tive pe care tânărul fotbalist Ianis Dobrescu (foto), le-a adunat de la conducătorii clubului italian, el a fost acceptat la Genoa CFC. Ianis Dobrescu a făcut pasul spre înalta performanță semnând în aceste zile un contract pe o perioada de 3 ani cu renumitul club din Serie A, la doar 16 ani, el fiind elev la LPS Cetate Deva. Ianis este un produs 100 la sută al fotbalului hunedorean, el fiind legitimat de la vârsta de 7 ani la ACS Primavera Deva și transferat în vara anului trecut la ACS Gil Star Top, unde l-a avut antrenor în tot acest timp pe tatăl lui, Romeo Dobrescu, emoția și bucuria acestei reușite fiind mai mare. De altfel, tatăl antrenor nu a ascuns faptul că au fost mai multe cluburi din Italia care au fost interesate de un transfer al sportivului, dar până la urmă familia a decis că cea mai bună opțiune este cea a semnării unui contract cu Genoa CFC. Urmează acum pentru fa­milia Dobrescu alte necunoscute, toate legate de acest transfer, la care se adaugă și faptul că părinții juniorului vor să se mute temporar în Italia, alături de copilul lor. Este o mare realizare a fotbalului din zona noastră, care arată că fotbalul hunedorean se dezvoltă atât prin performanțele cluburilor afili­ate, cât și prin performanțele indivi­duale ale fotbaliștilor hunedoreni.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura