Actualitate

Iacob Ridzi, în conducerea PDL?

Maximilian Gânju

Rezultatul foarte bun la alegerile locale îl recomandă pe edilul din Petroşani să facă parte din conducerea PDL, spun surse din interiorul formaţiunii.
Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), a obţinut mai bine de 65 la sută din voturile alegătorilor la locale şi nouă locuri de consilier, rezultatul fiind unul foarte bun pentru PDL, care se află în cădere liberă şi este obţinut într-o zonă care a fost mulţi ani fieful PSD.
Performanţa îl recomandă pe Iacob Ridzi, spun surse din cadrul partidului, să ocupe o funcţie în noua conducere centrală a PDL, care va fi aleasă la finele acestei luni. „Ridzi s-a achitat bine de sarcini şi pe perioada cât a fost preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Hunedoara, iar acum, ar trebui să obţină mai mult decât o funcţie de vicepreşedinte de organizaţie judeţeană”, susţin reprezentanţi ai PDL Petroşani. Edilul spune însă că nu i s-a făcut nici o „ofertă”, cel puţin, până acum. „Am auzit de propunerile ca din conducere să facă parte şi cei care au obţinut rezultate foarte bune în alegeri. Pe mine nu m-a contactat nimeni şi nu mi s-a propus nimic”, a spus Iacob Ridzi, care este şi preşedintele PDL Petroşani. Consiliul Naţional de Coordonare al PDL a votat, marţi, propunerea Colegiului Director de organizare a Convenţiei Naţionale extraordinare a formaţiunii. Democrat-liberalii au votat propunerea unei Convenţii extraordinare a PDL pe 30 iunie, la care să fie aleasă noua structura, de conducere şi preşedintele formaţiunii, în urma depunerii demisiilor de către întreg Biroul Permanent Naţional.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura